Acasă Actualitate Aleargă pentru sănătate – sâmbătă, în Parcul Botanic din Timişoara

Aleargă pentru sănătate – sâmbătă, în Parcul Botanic din Timişoara

DISTRIBUIȚI

poza com 2

În Parcul Botanic din Timişoara reîncepe alergarea pentru sănătate – un eveniment început în 2013, care continuă şi în 2015. Prima tură de alergare a avut loc deja, la început de an. Au participat 20 de persoane, iar acum, sâmbătă, aveţi ocazia să sporiţi numărul celor care aleargă pentru sănătate. Sportivii Sălii de sport NO LIMITS vă invită la mișcare! În fiecare sâmbătă, începând cu 10 ianuarie, în intervalul orar 10:00 – 11:00, în Parcul Botanic din Timişoara puteți să veniți la mișcare împreună cu multiplul campion mondial în sporturi extreme Ştefan Cojocnean. Această întâlnire este deja cu tradiție, prima alergare de Anul Nou având loc în 1 ianuarie 2013. ALERGAREA PENTRU SĂNĂTATE! este o cursă în care fiecare aleargă sau merge în ritmul lui/ei pe durata a 15-30-45-60 de minute! Prin această alergare îţi creşti longevitatea, îți crești energia și starea de bine, îți oxigenezi mai bine organismul, previi /reduci osteoporoza și îți ameliorezi starea generală a organismului prin întărirea sistemului imunitar. “Alergarea regulată îmbunătăteşte calitatea vieţii, iar acest eveniment se dorește a fi factorul declanşator, … pentru cei care vor participa să “prindă gustul” mişcării cu noi şi ulterior să practice sportul: individual, cu familia sau cu prietenii”, susţin organizatorii evenimentului.

Mai multe detalii se pot obţine direct de la Ştefan Cojocnean – 0744-299.754, cojocnean_st@yahoo.com sau https://www.facebook.com/PicioroangeModerne.

Comentarii

comentarii