Începutul lunii aprilie a venit cu cele mai ridicate temperaturi din ultima jumătate de secol, însă chiar şi aşa ţara intră sub avertismente de vremea rea. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe informări pentru începutul săptămânii.
Astfel, de luni seara, de la ora 20 şi până marţi la ora 8, jumătate de ţară intră sub cod galben de vijelii şi instensificări ale vântului. În intervalul menționat vântul se va intensifica treptat în Banat, Crișana, Oltenia, jumătatea vestică a Transilvaniei și în Maramureș, cu viteze de 55…65 km/h și pe arii restrânse 70 km/h, iar în a doua parte a nopții va avea aspect de vijelie. În Carpații Occidentali și în Carpații Meridionali, la altitudini mari, rafalele vor depăși 100…110 km/h.
De marţi, ora 8 şi până la ora 18, intră în vigoare uin cod portocaliu de vânt. Fenomene și zone vizate: intensificări susținute ale vântului. Vântul va avea intensificări susținute în județele Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț și Botoșani, iar mai ales după-amiaza și în județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București, Călărași, Ialomița, Prahova, Buzău, Brăila și zona continentală a județelor Constanța și Tulcea. Vor fi viteze în general de 80…85 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăși 120 km/h.
Tot, marţi ora 8 şi până la ora 22, intră în vigoare un cod galben de vânt şi vijelii. Fenomene vizate: intensificări ale vântului, vijelii. Pe parcursul zilei de marți (2 aprilie) vântul va avea intensificări susținute în toată țara, cu viteze de 55…65 km/h, iar local de 70…80 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii. În zona montană înaltă, rafalele vor depăși 90…110 km/h. În zona montană înaltă, în general la altitudini de peste 1600 m se vor semnala precipitații mixte, iar în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp.