Acasă Economic Alexander Degianski, fermier din Timiș: Interzicerea exporturilor de cereale înseamnă ultimul cui...

Alexander Degianski, fermier din Timiș: Interzicerea exporturilor de cereale înseamnă ultimul cui în sicriul agriculturii românești!

DISTRIBUIȚI

”Interzicerea exporturilor de cereale este o măsură luată recent de guvern, dar dacă nu suferă modificări, poate să fie ultimul cui în sicriul agriculturii românești!”, atenționează tânărul fermier Alexander Degianski, din Timiș, care administrează 5.000 de ha de teren agricol.

El mai atrage atenția că românii consumă 1/3 din producția de grâu, 40%din cea de floarea-soarelui și 40% din cea de porumb. Ce facem cu surplusul? Unde îl vindem?

”Despre politică și politicieni nici n-are rost să spun că, acum, ei se ceartă care tabăra vrea mai mult binele românilor, în timp ce spitalele sunt cum sunt, industria e zero, agricultură e lovită de doi ani de seceta extremă, prețuri de nimic la cereale, nu avem procesare în țară, deci aproape tot ia calea exportului doar că să (re)cumpărăm făină, ulei de floarea-soarelui și zahăr din extern. Și să nu uităm… avem 1 milion de șomeri în 3 săptămâni ceea ce face că viitorul să fie sumbru! Interzicerea exportului, când n-ai procesare, nu face altceva decât să îi bage în faliment pe fermieri!”, spune Degianski.

Pentru a face haz de necaz, Degianski a mai adăugat:

”E relaxantă agricultura! Lucri(ezi) 7 luni pe an, faci o căruța de bani, pui în pământ și mergi când e vremea de recoltat. Nu ai probleme că de 2 ani plouă mai des în Atacama, că te culci cu o lege și te trezești cu altă, că în aprilie în 24 de ore ai diferența de 32°C și plantele “e și ele suflete vii și o iau razna”.

E bine că nu sunt 1000 de gongi și alte orătănii care vor să îți mănânce culturile, 1000 de Covid19 d’ale plantelor care te lasă cu ochii în soare dacă nu ești pe faza.

Bine că nu vinzi grâul cu 70 de bani și vezi cum făină se vinde cu 5 lei sau că plătești impozit pe subvenție, adică taxa pe ajutor. Sincer, nu știu de ce să se plângă vreun agricultor? Uitați-va la mine, am 30 de ani, arăt și mă simt super!”.

Comentarii

comentarii