Acasă Cultura Alexandra Ușurelu continuă turneul „Am să fiu eu casa ta” la Filarmonica...

Alexandra Ușurelu continuă turneul „Am să fiu eu casa ta” la Filarmonica „Banatul” din Timișoara

DISTRIBUIȚI

AU in TM arhiva personalaDupă concertele simfonice excepţionale de la Bucureşti, Iaşi şi, cu siguranţă, diseară, Cluj-Napoca, frumoasa artistă indie care a readus bunul simţ pe scenele româneşti de muzică live, în sălile de spectacole, revine în Timişoara cu un concert pe care îl susţine la Filarmonica „Banatul” în data de 11 martie, ora 20.00.
Timp de o oră şi jumătate, Alexandra Uşurelu, însoţită de bandul ei şi de o orchestră de cameră, va cânta, în primă audiţie pentru publicul bănăţean, 6 cântece noi, care se vor regăsi pe albumul care va fi lansat în 2017, dar şi cântece de pe primul său album, „La Capătul lumii”, lansat în urmă cu 2 ani. Tot în premieră pentru admiratorii timişoreni va va fi prezentat şi cel mai recent cântec al său, „Ramâi gândul cel dintâi”, care s-a bucurat de prezenţa actorului Marius Manole, surprins într-o ipostază inedită – aceea a unui medic orb, care operează pe cord deschis.
Atât cele două spectacole simfonice din cadrul turneului „Am să fiu eu casa ta”, ţinute pe 30 ianuarie 2017, cu casa de bilete închisă la Teatrul Naţional Bucureşti, cât şi concertul de la Iaşi, desfăşurat şi el cu sala plină, s-au bucurat de un binemeritat succes, fiind aplaudate îndelung la scenă deschisă.
Privind întâlnirea din 11 martie cu admiratorii săi bănăţeni, Alexandra Uşurelu mărturiseşte: “Eu cred că timpul este cel mai frumos dar, pe care un om îl poate dărui altui om, iar al doilea album al meu în jurul acestui gând va fi construit. Pe 11 martie voi prezenta la Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul” şase dintre cântecele de pe următorul album, programat să apară în toamnă, şi sunt foarte incântată că am ocazia să îmi prezint muzica într-o sonoritate complexă, odată cu primul meu concert cu band şi orchestră de cameră din Timişoara, parte din turneul “Am să fiu eu casa ta”. Timişorenii mi-au oferit mereu acest dar preţios, timpul lor, şi sper că şi pe 11 martie să ne bucurăm de timp impreună, la Sala Capitol”, încheie Alexandra.
După concertul din această seară (1 martie) de la Cluj-Napoca şi cel de la Timişoara, de pe 11 martie 2017, turneul naţional „Am să fiu eu casa ta” continuă şi în alte oraşe, următorul fiind Constanţa, unde Teatrul Naţional de Operă şi Balet ”Oleg Danovski” va găzdui spectacolul Alexandrei Uşurelu în data de 6 aprilie, ora 20.00.

Biletele pentru concertele din turneul „Am să fiu eu casa ta” sunt disponibile online pe: www.iabilet.ro, www.eventim.ro şi la distribuitorii autorizaţi din fiecare oraş.

Comentarii

comentarii