Acasă Eveniment Alexandru Chirilă va controla direcţiile din Primăria Timişoara

Alexandru Chirilă va controla direcţiile din Primăria Timişoara

DISTRIBUIȚI

Consilierul lui Nicolae Robu, Alexandru Chirilă, va controla, în perioada următoare, mai multe direcţii din cadrul Primăriei Timişoara. Edilul local spune că aceste controale vor fi demarate pentru a se vedea dacă lucrurile merg bine la direcţiile primăriei. „Nu vreau să acuz pe nimeni şi nu vreau să comentez prea multe pe seama acestui subiect. Cert este că în perioada următoare, Alexandru Chirilă va face controale la mai multe direcţii ale primăriei, pentru a vedea dacă aceste direcţii sau servicii funcţionează bine. Personal, mi-aş dori să nu fie constatate nereguli şi totul să fie bine”, a spus Nicolae Robu. Edilul local  a mai spus că după ce va primi raportul întocmit de Chirilă, va vedea dacă vor avea loc schimbări sau dacă va fi sancţionat cineva din Primăria Timişoara. Controalele care vor avea loc în perioada următoare au fost demarate după ce mai mulţi timişoreni au făcut numeroase reclamaţii, fiind nemulţumiţi de cum merg treburile la Primăria Timişoara.

 

Comentarii

comentarii