La primele ore ale dimineții de vineri, în urma vântului puternic un număr de 23 de localități erau fără alimentare cu energie electrică. Președintele Consiliului Județean Timiș a solicitat intervenția cât mai rapidă a echipelor companiei de electricitate pentru remedierea deficiențelor.
Vântul puternic a lăsat fără curent electric aproape 12 mii de timiseni. Președintele CJ Timiș a luat legătura de urgență cu conducerea Rețele Electrice Banat și a cerut o mobilizare rapidă a echipelor de intervenție pentru remedierea avariilor în localitățile afectate.
“Până la restabilirea alimentării cu energie electrică a tuturor gospodăriilor, rămân în contact cu conducerea Rețele Electrice Banat. Sunt conștient că este o situație dificilă, atât pentru tehnicienii care lucrează pe teren cât și pentru locuitorii rămași fără curent electric. Am încredere că, în cel mai scurt timp, lucrurile vor reintra în normal”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.