Acasă Actualitate Alianţa Pentru Timiş sare în apărarea ţărănistului Viorel Sasca

Alianţa Pentru Timiş sare în apărarea ţărănistului Viorel Sasca

DISTRIBUIȚI

Săptămâna trecută, Marian Miluţ, lider al uneia dintre cele două grupări în care s-a scindat PNŢCD, îi trimitea o adresă preşedintelui CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, prin care anunţa că Viorel Sasca a fost exclus din PNŢCD. Consilierul judeţean Viorel Sasca face, însă, parte din „gruparea Sârbu” din PNŢCD, care deja îl exclusese pe Miluţ din partid. Încâlcita poveste din interiorul PNŢCD aşteaptă limpezirea apelor de către instanţă, existând un proces pe rol, care urmează să stabilească cine reprezintă, de fapt, adevăratul PNŢCD. Adresa trimisă de Miluţ lui Ostaficiuc avea menirea de a anula calitatea de consilier judeţean a lui Viorel Sasca, întrucât acesta obţinuse funcţia candidând pe lista PNŢCD.     Lista de pe care Sasca a obţinut acest mandat de consilier judeţean era, însă, a Alianţei Pentru Timiş, formată din Partidul Naţional Liberal (PNL), Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) şi Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR). Liderii timişeni ai celor trei formaţiuni sar acum în apărarea ţărănistului Sasca, adresându-se în acest sens Consiliului Judeţean Timiş. „Alianţa Pentru Timiş a hotărât susţinerea politică a dlui. Viorel Sasca şi menţinerea acestuia pe poziţia de consilier judeţean. (…) Considerăm că prestaţia dlui consilier judeţean Viorel Sasca, preşedinte al Comisiei Economice, ne onorează, fiind în folosul locuitorilor judeţului, în deplin acord cu programul electoral al Alianţei Pentru Timiş şi, totodată, ne exprimăm protestul faţă de maniera discreţionară şi ilegală în care procedează semnatarul adresei (n.r.- Marian Miluţ)”, se arată în scrisoarea trimisă consiliului judeţean, semnată de Nicolae Robu, preşedinte PNL Timiş, Gheorghe Ciuhandu, preşedinte PNŢCD Timiş şi Karl Singer, preşedinte FDGR Timiş. În plus, organizaţia Timiş a PNŢCD, prin preşedintele Gheorghe Ciuhandu, mai trimite o adresă Consiliului Judeţean Timiş, prin care se arată că nici partidul, şi nici Viorel Sasca nu au primit înştiinţarea de la Miluţ, ci au aflat indirect de ea. În aceeaşi adresă se menţionează că Miluţ a fost exclus din PNŢCD în februarie 2009 şi că Sasca face parte în continuare din Biroul de Conducere Judeţean al PNŢCD Timiş, având funcţia de primvicepreşedinte. Cu toate acestea, adresa trimisă de Miluţ a fost înaintată comisiilor CJ Timiş, primind deja viza negativă a Comisiei Juridice, membrii acesteia considerând-o, în unanimitate, în afara legii. Excluderea lui Sasca din CJ Timiş s-ar putea totuşi regăsi şi aşa pe ordinea de zi a plenului CJ Timiş din această lună, urmând ca asupra eliminării ţărănistului din rândul consilierilor să se exprime chiar colegii din Consiliul Judeţean Timiş.

Comentarii

comentarii