Acasă Sănătate Alianţa pentru Sănătetea Timişoarei: Programul CLIPA şi CardioPrevent a ajuns la Şcoala...

Alianţa pentru Sănătetea Timişoarei: Programul CLIPA şi CardioPrevent a ajuns la Şcoala nr. 30

DISTRIBUIȚI

dr. gaita copiiProgramul CLIPA în scopul depistării hipercolesterolemiei la copii, iniţiat de Fundaţia CardioProvent, director prof. dr. Dan Gaiţă, Rotary Timişoara, a ajuns la Şcoala gimnazială nr. 30, joi 14 aprilie.
“Copiii, părinţii şi învăţătoarele au îmbrăţişat într-o CLIPĂ proiectul nostru!”, a fost concluzia specialiştilor de la fundaţie. Proiectul CLIPA are două componente: una educaţională, ce se referă la un stil de viaţă sănătos şi una, sprijinită de Synevo, de determinare a LDL-ului sanguine. De măsurile programului vor beneficia 1.000 de elevi.
Prof. dr. Dan Gaiţă a explicat că activităţile vor fi desfăşurate în Săptămâna Altfel – 17-21 aprilie, în cadrul unei campanii extinse intitulate „Sănătate pentru Timişoara”. Programul CLIPA este aplicat pentru combaterea efectelor hiperLIPidemiei familiale la copii şi adulţi – este un proiect de informare, depistare precoce şi management. Important este ca acţiunile de depistare a hiperlipidemiei să înceapă în copilărie, pentru a fi evitate efectele grave la vârsta de 35 -40 de ani. În România sunt anual 250.000 de decese dintre care 150.000 cauzate de bolile cardiovasculare, declanşate de dezechilibrele organice ce favorizează arteroscleroza. Hipercolestemia familială este o boală genetică ca poate avea complicaţii foarte grave, dacă nu este depistată la timp în copilărie. Stilul de viaţă sănătos nu este suficient pentru a preveni bolile cardiovasculare, deoarece există factori de risc genetici, precum hipercolesterolemia familială, iar depistarea timpurie a acestei grave afecţiuni, prin testarea nivelului de colesterol LDL, poate salva vieţi.  

Comentarii

comentarii