Haideți, să ne jucăm puțin de-a personificarea, ca figură de stil. Ea, Timișoara, Capitala Culturală Europeană. Și Ei. Da, cu ei este mai greu! Pentru că sunt mulți. Și răi. Dar cu ei intră în comunicare telefonică, pentru că trebuie. Am văzut, din nou, cu durere, cum, la marea noastră bucurie, generată de obținerea titlului, aproape toți timișorenii, fericiți, ca în 89, abia făceam față valului de ură nemotivată față de bucuria noastră și a ”capitalei”. Fericită, dar tristă, precum Fata Împăratului Verde, în așteptarea salvării și a lui Făt Frumos, Capitala Culturală a pus mâna pe telefon și a apelat câteva numere. Mai întâi, pe doamna Gabriela Firea, primărița Bucureștiului și i-a spus așa: ”Alo? Puteți să vorbiți cu mine? Nu fiți supărată pe mine, sunt tare tristă că v-ați necăjit pe izbânda mea. Să știți că eu am mai fost capitală, odată, de mult, a Imperiului Habsburgic, dar pentru scurtă vreme, erau vremuri grele, istorie…Apoi, am fost capitala iluminatului electric, demult, doamnă, în secolul trecut, apoi, am adus pe lume, aici, în zona mea, nedefavorizată de Dumnezeu, mai multe invenții și inovații, aflate pe o listă a unor palmaresuri unice. Apoi, am fost Capitala Revoluției Române, fără de care, dumneavoastră nu ați fi avut libertatea de a candida, nici de a fi cândva, parcă, jurnalist…Tare rău îmi pare că v-ați necăjit așa!” Capitala Culturală l-a mai sunat pe Gheorghe Falcă, primarul Aradului, dar mai ales, primarul său propriu. A spus așa: ”Alo, domnule Falcă, sper să nu vă iau prea mult din timpul alocat propriei imagini, nici din orele de gesticulație forțată, nici din cele de somn, dar aș vrea să vă rog, fiți mai modest, așa, ca mine, știți, suntem vecini, cumva, mă jenez când mi se cere să vă rog să nu mai tropotiți așa tare cu bocancii aceia de adolescent forțat, că nouă, aici, la Timișoara, ne place mai mult decența, seriozitatea. Nu facem așa multă gălăgie când mai câștigăm câte o bucurie. Domnule Falcă, ați candidat pentru titlul meu, am văzut prin documente că ați cheltuit sume imense, ați făcut plăți pentru proiecte inexistente, tare îmi pare rău de banii publici ai Aradului, apoi, ați declarat că mă susțineți, dar să știți, proiectul era deja scris de prietena mea, Simona Neumann și de echipa sa, m-au susținut mulți oameni, unii, foarte tineri, apoi, cluburile Rotary și Lions, ong-uri, studenții, politicienii doar s-au bătut cu o cărămidă pe piepturile lor, mi-era frică să nu se învinețească, dar au scăpat, săracii…Să aveți grijă, vă rog, de sănătatea dumneavoastră, am aflat de la un medic că ar fi un sindrom periculos, cel al laudei de sine…”
Capitala Culturală l-a sunat și pe domnul vice – premier, Vasile Dâncu, clujean, care, nu de mult, la Timișoara, a spus: ”Ne cerem scuze pentru că noi ( Clujul – nr) o să câștigăm titlul…”. Și i-a spus așa: ”Îmi cer scuze, la rândul meu, pentru că m-au ales pe mine, să știți că dacă v-ați fi grăbit să rezolvați problema gropii de gunoi, poate eram acum în refacere, dar am mult de lucru. Apoi, la mine acasă, la Timișoara, când a venit comisia, a fost impresionată de faptul că niște copii de rromi din Banat au știut toate numele statuilor din centrul Timișoarei și au cerut să fie ghizi pentru oaspeți. Să știți, domnule Dâncu, că și ei, rromii aceia tineri, m-au dorit”.
Destul de dezamăgită pentru câte critici a primit în timpul pregătirilor pentru marea zi a nominalizării, Capitala Culturală a mai dorit să dea câteva telefoane unor așa -ziși intelectuali din Timișoara. Cinici care au terfelit-o, au criticat-o și au denigrat-o. …Unul, obosit de răutate, altul (alta), obosit(ă) de intrigi, sătulă de propria expresie facială, urâțită de ură și dezgustată de meschinărie, o listă lungă de personaje perverse. A vrut să le spună….vreo două! Dar și-a zis: ”Pentru ce? Nu merită. Ar fi prea mult!” Capitala Culturală s-a așezat, cu aerul său nobil, pe un fotoliu, a luat o cafea și, detașată, zâmbitoare, cu dragoste și lipsită de orice sentiment negativ, și-a spus, așa, pentru sine: ”Doamne, ajută-mă să fiu eu însămi!”.
