Acasă Actualitate Alte 70 de paturi pentru cazurile ușoare și medii de COVID-19, la...

Alte 70 de paturi pentru cazurile ușoare și medii de COVID-19, la Clinica ASCAR din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Clinica ASCAR, aparținând Spitalului Municipal Timișoara, a obținut, marți, 3 noiembrie, avizul Direcției de Sănătate Publică Timiș pentru a primi cazurile ușoare și medii de COVID-19. În total, vorbim despre 70 de paturi, din care 12 dotate cu instalație cu oxigen. Cu doar câteva ore înainte, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunța că aceeași clinică va oferi 50 de paturi, din care 16 cu instalație cu oxigen.

Reorganizarea clinicii se va face în condițiile în care se înregistrează tot mai multe cazuri pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului Timiș. „Reorganizarea clinicii se află în curs de finalizare, urmând ca primii pacienți să fie internați în perioada imediat următoare”, asigură reprezentanții Instituției Prefectului Județului Timiș. Cel mai probabil, clinica va prelua pacienții COVID-19 începând de miercuri.

În cadrul aceleiași clinici ASCAR, dar la Secția Clinică de Recuperare Cardiovasculară, de pe strada C.D. Loga, începând din 20 octombrie, au fost asigurate alte 48 de paturi pentru pacienții COVID-19 în stare ușoară sau medie, tot pentru a extinde capacitatea tratării cazurilor de infecție cu coronavirus.

„Începând de azi, clinica a primit avizul pentru reorganizarea structurii in vederea asigurării asistenței medicale exclusiv pacienților COVID pozitiv, forme ușoare și medii. În contextul pandemiei, fiecare unitate sanitară cu paturi a alocat un procent din capacitate, în vederea tratamentului persoanelor pozitive pentru infecția cu SARS-CoV-2”, mai transmit reprezentanții Direcției de Sănătate publică Timiș.

Comentarii

comentarii