Un pamflet de râsu-plânsu
Motto
AMÂNÁRE s. 1. (Transilv.) tămândare. (~ plecării.) 2. încetinire, întârziere. (~ producerii unui fenomen.) 3. întârziere, tărăgănare, tergiversare, (livr.) temporizare, (rar) tergiversațiune. (~ rezolvării unei probleme.) 4. v. păsuire. 5. v. prelungire.
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).
MÂNĂRÍE, mânăríi, s. f. (Arg., vulg.) Escrocherie, hoție, matrapazlâc. (din mână)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Amânăria este o țară în care aproape totul se amână și se mânărește. Locuitorii Amânăriei se cheamă amânăreni. Iviți, apăruți, ajunși într-o țară lăsată bogată de către Dumnezeu, multor amânăreni le place să întârzie aproape orice facere, dacă se poate chiar s-o mânărească, iar când nu le place, majoritatea acceptă resemnați sau indiferenți orice amânare, orice mânăreală a unei lucrări. Când au de făcut vreun proiect care presupune un efort continuu și susținut, amânărenii se ghidează după un principiu original, specific Amânăriei: lasă pe mâine ce poți face azi, mai ales dacă nu poți încă mânări ceva, iar mâine lasă pe poimâine, eventual răspoimâine, când sigur este vreo sărbătoare, adică o zi în care nu se muncește, doar se ”distrează”, pentru mulți distracția fiind scopul actual al oricărui gen de sărbătoare, fie că este religioasă (amânărenii sunt majoritar pravoslavnici, sfântul la care se închină cel mai mult este ”sfântul așteaptă”), fie că este patriotică (amânărenii sunt și mari patrioți, mari războinici când este vorba să lupte pentru țara lor, în virtutea proverbului ”la plăcinte înainte, la război înapoi” ).
În perioada comunistă amânărenii așteptau să înceapă o lucrare după congresul partidului stat care îi conducea, acum așteaptă să vadă ce o fi după alegeri. Întotdeauna, de când ființează țara lor, preferau o temporizare a oricărei acțiuni până ”după sărbători”…
Ca niciodată până acum, Amânăria este condusă în prezent de o gașcă de amânăreni amânați, adică repetenți pe la școlile pe care le-au absolvit cu chiu cu vai, când erau mai tineri, sau pe care le-au terminat târziu, la vârste mature, profitând de sistemul după care se conduce Amânăria: PCR=Pile-Cunoștințe- Relații. După chipul și asemănarea lor, amânărenii amânați dar (auto)băgați în față, conduc țara doar după interesele proprii, adică o mânăresc, astfel că amână orice proiect până când primesc ceea ce se cheamă ”comision”. Din nefericire pentru țară proiectul este amânat și mânărit în continuare, adică făcut ca vai de el, că doar cel care a dat ”comisionul” trebuie să își scoată pârleala suferită după datul șpăgii celor care au aprobat cheltuirea banului public.
Iată câteva exemple de amânare care îi ”doare” pe amânărenii de rând, oricât ar fi unii dintre ei toleranți la un anume grad de mânăreală.
Străzile, autostrăzile, centurile ocolitoare nu se termină niciodată, pentru că atunci când ai zice că sunt finalizate, cu termene de ani de zile expirate, ele trebuie deja să fie reparate, astfel că de la amânare se ajunge la exasperare, noroc că timpul viitor legat de spațiul tuturor șoselelor de construit pare oarecum infinit, prin urmare, la ce bun termene precise de finalizare…
Școlile, spitalele se construiesc în primii zeci de ani doar pe hârtie, în cadrul unor promisiuni numite ”programe de guvernare”.
Legile bune, cum ar fi ”legea vaccinării”, se tărăgănează în Parlamentul amânărean ani și ani de zile. De ce nu s-ar tărăgăna de către parlamentarii amânăreni elaborarea oricărei legi, când viața este dulce în Parlament, salariul mare și pensia specială te așteaptă, cu atât mai mare cu cât ai ”muncit” în mai multe mandate de parlamentar.
Chiar și președintele Amânăriei, urmaș cam ”pârât” al unei populații care a părăsit recent Amânăria, după sute de ani de locuit și muncit pe mănosul ei teritoriu, sătulă să tot aștepte să-și schimbe mentalitatea cu privire la muncă întâistătătorii, tergiversează asupra multor chestiuni care nu ar trebui să sufere vreo amânare…
Aparent paradoxal, există amânări care au efecte benefice, este drept că nu pentru țară, ci doar individual, cum ar fi amânarea sentințelor în procesele celor vinovați de corupție, adică de exces de mânăreală. Acestea, de bună seamă sunt amânări supramânărite. Cu cât ești mai sus situat pe culmile râioase ale Amânăriei, cu atât îți sunt rostogolite mai mult termene de către organele supreme, de justiție, până când fapta de mânăreală se prescrie, sau este scoasă pur și simplu din Codul Penal de către colegii amânăreni parlamentari. Ce mai contează că intrarea deplină în Uniunea de State Civilizate este amânată sine die tocmai din cauza unor astfel de mânării…
Dar există și chestiuni rezolvate rapid, chiar ”pe repede înainte”, în Amânăria. Așa sunt promovate în diferite funcții importante din stat nulitățile membre ale partidului care conduce țara. Apoi, dacă un proiect național este folositor pentru Guvernul gașcă al Amânăriei, respectiv pentru partidul stat emergent, el este repede pus în aplicare, oricât de păgubos ar fi pentru țară, prin invenția diabolică care se cheamă oficial ”ordonanță de urgență”, deși termenul potrivit pentru multe dintre ele ar fi mânărie de urgență. Împrumuturile pe care le face Guvernul sunt tot mai dese și nu suferă nici o amânare, cu excepția rambursării, care se va face după zeci de ani și la dobânzi imense…
Trăind în viitor, mânărind prezentul, amânărenii trăiesc bine, sunt tot mai ”mândri”! Nu poți să nu te întrebi dacă până și moartea nu poate fi pe aceste meleaguri prea frumoase mânărită, adică chiar amânată!
