Acasă Actualitate Amazonia deschide ștrandul exterior. Bazin olimpic, tunuri de masaj, tobogane înalte de...

Amazonia deschide ștrandul exterior. Bazin olimpic, tunuri de masaj, tobogane înalte de 25 de metri, cu o lungime totală de 310 metri

DISTRIBUIȚI

Amazonia, primul centru de wellness, relaxare și distracție acvatic din Banat, s-a deschis în data de 31 martie, după investiții de peste 100 de milioane de lei. 

În plină vară a venit rândul deschiderii ștrandului exterior. Este vorba de fostul ștrand UMT care a suferit transformări importante și a fost inclus în complexul Amazonia. 

Ștrandul exterior își deschide porțile în 16 iunie 2023 și va funcționa pe toata durata verii. 

Ștrandul se întinde pe o suprafață de 25.000 de metri pătrați și cuprinde un bazin olimpic cu o lungime de 50 metri și o suprafață de 1300 metri pătrați prevăzut cu trei culoare de înot și tunuri de masaj cu jet de apă. 

Mai există un bazinul de relaxare cu o suprafață de 500 metri pătrați, un bazin pentru copii cu apă încălzită la 26 de grade, prevăzut cu șase tobogane acvatice, înalte de 15 metri și cu o lungime 30 de metri.

Sunt și două bazine cu apă termală.

Noutate este și complexul de 1.000 de metri pătrați cu șapte tobogane acvatice cu înălțime de 25 de metri și cu o lungime totală de 310 metri, plus o zonă splash și jucării acvatice pentru toate vârstele.

În zona exterioară există un restaurant cu linie calda de servire cu o mare varietate de mâncăruri și alte cinci terase unde se pot consuma preparate pe grill, pizza, băuturi răcoritoare și înghețată.

Zona exterioară dispune și de o vastă suprafață de spații verzi, grădini amenajate cu arbori sub a căror umbră clienții se pot odihni pe șezlongurile puse la dispoziție. Șezlongurile sunt incluse în prețul biletului.

De asemenea, cei de la Amazonia au informat că începând de joi, 8 iunie, zona Termal din cadrul complexului se închide pentru perioada verii, așa cum se întâmplă în fiecare an.

Comentarii

comentarii