Acasă Actualitate Ambasadoarea SUA în România, după deschiderea TM2023: „Există la Timișoara un minunat...

Ambasadoarea SUA în România, după deschiderea TM2023: „Există la Timișoara un minunat sentiment al speranţei”

DISTRIBUIȚI

Reprezentanții Primăriei Timișoara transmit joi, 23 februarie, la patru zile de la încheierea primului weekend din programul „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”, că noua ambasadoare Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec, a participat și ea la evenimentele de weekendul trecut, cu toate că preluase mandatul la începutul săptămânii respective. Cu această ocazie, la Timișoara aceasta a vorbit despre „speranță”.

„Timişoara a fost leagănul Revoluţiei. La Timişoara a fost aprinsă în 1989 scânteia democraţiei şi a autoguvernării. Eroii Timişoarei au avut un rol conducător în exprimarea dorinţei poporului de a avea o formă de guvernare mai reprezentativă şi o societate mai progresistă. A fost o onoare să revin în regiunea Banatului şi să văd personal cum a înaintat România pe drumul democraţiei de atunci până în prezent. Există un minunat sentiment al speranţei şi, în mod cert, o celebrare a culturii. Timişoara este un loc minunat de vizitat, un oraş cu viitor şi o regiune care celebrează diversitatea”, a declarat mai exact Kathleen Kavalec, potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara.

„Este o mare onoare pentru noi ca primul oraș din România pe care Excelența Sa, în calitate de ambasador, a ales să-l viziteze să fie Timișoara. Ne-am bucurat că a fost alături de timișoreni și oaspeții noștri la momentul de deschidere a Programului Capitalei Culturale. Am avut o discuție profundă, doamna ambasador fiind o fină cunoscătoare a realităților românești. Am discutat nu doar despre cultură, ci și despre fragilitatea democrației și lupta pentru statul de drept, dar și despre mediul de afaceri, pentru că Timișoara este un oraș dinamic economic, cu investiții consistente din SUA și foarte atractiv pentru companiile americane”, a declarat primarul Dominic Fritz, potrivit aceluiași comunicat de presă.

În total, la evenimentele din weekendul de deschidere al Programului Capitalei Europene a Culturii, s-au aflat la Timișoara peste 50 de ambasadori și consuli din țări de pe patru continente.

Comentarii

comentarii