Acasă National Ambasadorul Marii Britanii, în vizită la Arad

Ambasadorul Marii Britanii, în vizită la Arad

DISTRIBUIȚI

ambasadorAmbasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București, E.S. Esther Blythe, a efectuat miercuri o vizită în județul Arad, în cadrul căreia s-a întâlnit la sediul Prefecturii cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, Cosmin Pribac.

Discuțiile dintre cei doi oficiali au vizat aspecte economice și culturale, cu accent pe oportunitățile economice oferite de județul Arad investitorilor străini.

“Am fost foarte onorat să îi mulțumesc doamnei ambasador pentru investiția realizată cu ajutorul asociației britanice ‘Europa pentru Europa’ în cadrul secției de Radiologie a Spitalului orășenesc din Sebiș. Am discutat și despre specificul economic al regiunii noastre, aici existând reale oportunități de afaceri pentru investitorii străini, inclusiv pentru cei din Marea Britanie. Am speranța că modelele de colaborare cu rezultate pozitive precum cel de la Sebiș vor crește numeric în viitorul apropiat, Instituția Prefectului — Județul Arad oferindu-și tot sprijinul în acest sens”, a declarat, la finalul întrevederii, prefectul Cosmin Pribac.

Diplomatul britanic a avut apoi o întrevedere la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) a județului Arad cu directorul general al acesteia, Adrian S. Negrău, vizita având ca scop întărirea relațiilor de colaborare dintre cele două părți.

În cadrul discuțiilor a fost subliniată nevoia de creare a unor legături mai strânse între mediul investițional britanic și zona de afaceri a județului Arad, reprezentată de CCIA Arad.

Esther Blythe s-a arătat interesată de societățile comerciale cu participare britanică la capitalul social, precum și de noi oportunități de investiții în zonă.

“Pe parcursul întrevederii, s-au trecut în revistă stadiul și perspectivele relațiilor bilaterale, cu accent pe intensificarea cooperării economice. De asemenea, s-au abordat și probleme de interes comun din zona de business. Vizita a fost o bună ocazie pentru instituția camerală din Arad de a diversifica cooperările în domeniul comerțului și de a impulsiona eventuale investiții britanice în regiune”, a declarat Adrian S. Negrău, la finalul vizitei oficialului britanic la CCIA Arad.

De asemenea, ambasadoarea Esther Blythe a avut și o întrevedere cu președintele Consiliului Județean (CJ) Arad, Nicolae Ioțcu.

În cadrul discuțiilor purtate, oficialul arădean i-a prezentat înaltului oaspete situația economiei județului, precum și câteva proiecte aflate în derulare sau viitoare la CJ Arad.

Unul dintre subiectele abordate a fost cel al Aeroportului Arad, aflat în administrarea CJ Arad. Președintele CJ i-a solicitat ambasadorului britanic sprijin pentru aeroport, prin recomandarea unor companii care să opereze curse aeriene pe aeroportul arădean, ES Esther Blythe arătându-și întreaga disponibilitate în acest sens.

Agerpres

Comentarii

comentarii