Acasă Eveniment Amendă uriașă dată de Poliția Locală firmei Spontan Events pentru muzica dată...

Amendă uriașă dată de Poliția Locală firmei Spontan Events pentru muzica dată prea tare în zona Iulius Mall Timișoara

DISTRIBUIȚI

Odată cu încălzirea vremii, a crescut numărul cetățenilor deranjați de muzica la intensitate ridicată de la petrecerile cu caracter privat desfășurate pe raza municipiului Timișoara.

Astfel, sâmbătă seara, polițiștii locali s-au deplasat în Piața Consiliul Europei, unde, în parcul din incinta Iulius Town, Spontan Events a organizat o petrecere, muzica dată la maxim tulburând liniștea locuitorilor din zonă. Societatea a fost sancționată conform Legii 61/1991 republicată.

Două ore mai târziu, la reverificarea situației, s-a constatat că societatea în cauză nu a redus volumul, muzica fiind în continuare peste limitele admise de lege, deranjând astfel cetățenii care locuiesc în apropiere.

Din acest motiv, polițiștii locali au mai aplicat o sancțiune conform aceluiași act normativ.

Duminică noaptea, în jurul orei 01.30, muzica dată tare într-un pub de pe str. Iancu Văcărescu a deranjat timișorenii care locuiesc în zonă, motiv pentru care aceștia au apelat la Poliția Locală, iar un echipaj s-a deplasat la fața locului, luând măsurile legale care se impun. Sancțiunile aplicate în cele trei cazuri se ridică la 5500 lei.

Poliția Locală atrage atenția că se fac verificări și că, în situațiile în care gălăgia se ridică la nivel ridicat, de natură să tulbure liniștea publică și să deranjeze locuitorii orașului, se vor lua măsuri de sancționare, amenzile ajungând și până la 6000 de lei.

Comentarii

comentarii