Acasă Actualitate Amendaţi pentru că poluează fonic

Amendaţi pentru că poluează fonic

DISTRIBUIȚI

Agenţii locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului și Inspecție Comercială au efectuat, în acest weekend, verificări privind unele sesizări venite de la cetățenii care locuiesc în zona centrală a orașului, precum și în zona Campusului Universitar, pentru a stabili în ce măsură se încalcă prevederile legate de zgomot în unele cluburi și baruri. În cadrul acțiunii au fost verificate trei locații, iar în două dintre acestea, ambele situate pe str. Lucian Blaga, s-a constatat că nu se respectă legislația, fiind aplicate sancțiuni de 1.500 lei societății Devine Events și respectiv 500 lei societății Sebas Coffee, pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 republicată, privind tulburarea liniștii locatarilor pe timpul nopții. În cazul unuia dintre cluburi s-a aplicat sancțiune mai mare deoarece acesta nu este la prima abatere, activitatea societății fiind suspendată cu ceva timp în urmă pentru o perioadă de o lună de zile din aceleași motive.

Comentarii

comentarii