Acasă Actualitate Amendată pentru că ţinea peste 15 animale în casă

Amendată pentru că ţinea peste 15 animale în casă

DISTRIBUIȚI

O timişoreancă în vârstă de 42 de ani a fost sancţionată de poliţiştii comunitari pentru că ţinea, în apartamentul în care locuieşte, şase câini şi 10 pisici, nerespectând niciun fel de normă sanitar-veterinară şi deranjându-şi vecinii. Sesizările vecinilor, datorate mirosului deja insuportabil, au fost cele care au provocat deplasarea agenţilor comunitari la faţa locului, pe str. Martir Ioan Stanciu nr. 5, femeia fiind sancţionată cu 800 de lei. Deşi a mai fost atenţionată cu alte ocazii, femeia nu a rezolvat problema animalelor şi nu a obţinut nici acordul vecinilor pentru a le deţine.
Cazul nu este singular, peste 40 de persoane fiind amendate anul acesta pentru că nu au respectat prevederile referitoare la deţinerea, creşterea şi îngrijirea animalelor de companie.
Potrivit HCL 371/2007, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 800 la 1000 lei nerespectarea normelor sanitar – veterinare; creşterea şi deţinerea animalelor de companie fără carnet de sănătate care să evidenţieze vaccinările şi deparazitările la zi; deţinerea unui număr mai mare de două animale de companie, câini sau pisici, într-un apartament, şi neasigurarea condiţiilor de îngrijire; nerespectarea distanţei de minim 10 m. a amplasamentului adăpostului câinelui atât faţă de apartamentele din curţile de folosinţă comună cât şi faţă de imobilele învecinate; circulaţia liberă, atât ziua cât şi noaptea, a câinilor în curţile de folosinţă comună; deţinerea animalului de companie în apartamente fără acordul scris şi ştampilat al Asociaţiei de proprietari; deţinerea la sediile şi punctele de lucru ale societăţilor comerciale şi ale instituţiilor de stat sau private a câinilor de pază fără a avea carnet de sănătate care să fie certificate vaccinările şi deparazitările la zi.

Comentarii

comentarii