Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Bărbatul întârziase şi ratase îmbarcarea şi a sperat că aeronava va reveni la sol.
Conform aceloraşi surse, cetăţeanul polonez ar fi trebuit să se îmbarce în acest avion, însă ar fi pierdut zborul. A anunţat autorităţile ca la bordul aeronavei s-ar afla un dispozitiv explozibil, în speranţa că avionul se va întoarce din drum şi astfel se va putea îmbarca şi el spre Hurgada-Egipt.
Noaptea trecută, avionul care efectua o cursă charter de la Wroclaw (Polonia), spre Hurgada (Egipt), a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, deoarece în timp ce se afla în spaţiul aerian al Serbiei a primit informaţia că la bord se află o bombă.
Pasagerii au fost debarcaţi şi cazaţi noaptea trecută într-un hotel din Timişoara. Autorităţile au controlat aeronava şi au constatat că alarma a fost una falsă.
Avionul a decolat de pe Aeroportul Timişoara cu toţi cei 123 de pasageri şi cei 7 membri ai echipajului, spre destinaţia finală, Hurhada, la ora 14.30.