Acasă Actualitate Amenzi aplicate de polițiștii locali în Piața Traian din Timișoara

Amenzi aplicate de polițiștii locali în Piața Traian din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali au făcut verificări la societățile comerciale care desfășoară activități în Piața Traian, unde au fost demarate controale pe mai multe linii în urmă cu aproximativ zece zile. Ieri, în cadrul acțiunilor pe linie comercială au fost verificate un număr de 12 societăți, din domeniile alimentație publică și comerț cu amănuntul, fiind constatate un număr de 18 nereguli. Printre problemele constatate se află nerespectarea suspendării în cazul unei terase care a mai fost sancționată deoarece nu deține acord fiind emisă decizia de suspendare a activității la propunerea polițiștilor locali, lipsa acordului de funcționare, lipsa afișării prețurilor sau orarului de funcționare, acte de comerț ambulant fără aprobare, lipsa unor documente obligatorii în cazul desfășurării activității și chiar obstrucționarea controlului la o societate comercială. Firmele verificate își desfășoară activitatea pe străzile Dacilor, Zăvoi, Ștefan cel Mare, 3 August 1919 și Piața Traian, iar sancțiunile aplicate sunt cuprinse între 200 și 2000 lei. Astfel de acțiuni se vor desfășura și în continuare pentru verificarea modului în care cei sancționați fac demersurile pentru intrarea în legalitate.

 

Comentarii

comentarii