Acasă Actualitate Amenzi pentru cei care nu și-au curățat trotuarele de zăpadă la Timișoara

Amenzi pentru cei care nu și-au curățat trotuarele de zăpadă la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Cei care nu au curățat zăpada în fața clădirilor unde locuiesc sau unde-și desfășoară activitatea au fost arși la buzunar.

Poliția locală din Timișoara a aplicat 18 sancțiuni contravenționale atât asociațiilor de proprietari cât și societăți comerciale, sancțiunile prevăzute fiind între 500 și 1000 lei pentru persoanele fizice și între 1500 și 2500 lei pentru persoanele juridice.

Poliția Locală reamintește că potrivit HCL 371/2007 modificată, atât persoanele fizice cât și persoanele juridice au obligația de a asigura îndepărtarea zăpezii și a gheții, ori de câte ori este necesar, de pe trotuarele din dreptul clădirilor și incintelor pe care le dețin sub orice formă. Zăpada și gheața se vor depune pe carosabil lângă bordură fără să împiedice circulația auto, parcarea și scurgerea apei în sistemul de canalizare. De asemenea, în cazul țurțurilor și zăpezii depuse pe acoperișuri, au obligația de a lua măsuri de îndepărtare a acestora, dar și să presare nisip, rumeguș ori alte materiale antiderapante pe trotuare, în fața imobilelor, în cazul formării de polei.

Comentarii

comentarii