Acasă Actualitate Amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă noul Cod al Muncii

Amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă noul Cod al Muncii

DISTRIBUIȚI

Poliţişti, împreună cu angajaţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă  Timiş continuă acţiunile pentru depistarea persoanelor care lucrează fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege. De la începutul acestei săptămâni, reprezentanţii celor două instituţii au verificat patru societăţi comerciale, unde au fost decoperite 19 persoane care lucrau fără forme legale. Inspectorii ITM Timiş au întocmit un dosar penal pe numele lui C. C., în calitate de administrator al unei firme , pentru nerespectarea  prevederilor Legii 43 din 2011 care se referă la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească angajatorul. Pentru reprezentanţii celorlalte societăţi comerciale, inspectorii de muncă au dispus sancţionarea contravenţională conform noului Cod al Muncii  cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru fiecare persoană care a fost angajată fără a se fi încheiat un contract de muncă. În perioada următoare, poliţişti şi inspectori ai ITM Timiş vor face controale şi la alte societăţi comerciale din judeţ.
 

Comentarii

comentarii