Acasă Special Americanii, Basescu si avioanele

Americanii, Basescu si avioanele

DISTRIBUIȚI

 

Stenogramele WikiLeaks demonstreaza ca Traian Basescu a primit un masiv sprijin politic din partea Ambasadei Statelor Unite, pana spre finalul primului sau mandat. Dupa care, desi relatiile cu seful statului roman s-au racit, in mod vizibil, Administratia de Stat si respectiv Ambasada au fost, in cel mai bun caz, neutre. Decizia lui Traian Basescu, in calitate de sef al statului, de a trece peste orice si de a sustine fatis achizitionarea avioanelor de lupta second hand din Statele Unite, a jucat un rol cheie. Dar nu numai. In numele Romaniei si, cel mai adesea, incalcandu-si grav prerogativele constitutionale, Traian Basescu i-a obligat pe cetatenii acestei tari la multe si umilitoare sacrificii. Puse pe altarul a ceea ce tot el numea “marele licurici”.

Conform angajamentelor noastre NATO, Romania trebuia, pana in prezent, sa dispuna de o forta aeriana de interventie rapida. Respectiv de o flota de avioane multirol. Traian Basescu, dupa cum rezulta din documentele WikiLeaks, s-a angajat ca, atata timp cat el va fi Presedinte, sa nu fie achizitionat niciunul dintre cele doua modele de aeronave europene. In schimb, el a promis ca vor fi cumparate avioane ale Statelor Unite scoase din uz. Mai mult decat second hand. Si care ar urma sa fie carpite. Si abia apoi echipate cu ceea ce este necesar pentru a deveni o flota, eventual de mana a doua. Incapabila sa faca fata unei confruntari aeriene cu avioane multirol moderne. Decizia sefului statului ne-a costat si o investitie masiva, de circa 3 miliarde euro, intr-o industrie super performanta, sub aspect tehnic, care urma sa fie facuta in schimbul achizitionarii avioanelor europene printr-o operatiune offset.
Sub aspect legal, Presedintele si-a depasit in mod grav atributiile. Decizia de a cumpara sau de a nu cumpara un anumit tip de armament trebuia luata in urma unui concurs de oferte. A unei licitatii. Facuta pe baze nu numai strategice, ci si comerciale. Economice. Trebuia sa castige cel care oferea cea mai buna marfa, la pretul cel mai bun. Numai astfel cetateanul roman iesea in castig. Dar pentru asta, cel putin sub aspectul performantelor echipamentelor militare, decizia trebuia sa revina Armatei. Armata a fost mai mult decat ignorata in acest caz. Ea a fost, fix din acest motiv, decapitata. Nici Guvernul, care ar fi trebuit sa ia decizia comerciala, nu a fost intrebat. Dimpotriva. Atat Tariceanu, cat si Melescanu au luat, pe aceasta tema, o palma peste bot de la Presedinte.
 
Cititi mai mult pe CorectNews – http://news.corect.com/politics/americanii-basescu-si-avioanele

Comentarii

comentarii