Acasă Eveniment Americanii vor să construiască un campus spitalicesc la Giroc

Americanii vor să construiască un campus spitalicesc la Giroc

DISTRIBUIȚI

titu bojin in briou 1Preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, a ajuns la o înţelgere verbală cu firma americană PMG, pentru realizarea unui campus spitalicesc de excelenţă la Giroc.

Americanii vor să construiască pe locul fostei unităţi militare un spital cu 600 de paturi, o şcoală, o grădiniţă, dar şi un centru postliceal de pregătire a asistentelor. Aleşii judeţeni ar putea vota asocierea între CJT şi firma americană la şedinţa din august. Unitatea ar fi construită de banii americanilor, CJT contribuind cu terenul şi infrastructura. După aproximativ 30 de ani de folosinţă privată, campusul spitalicesc ar urma să treacă în patrimoniul judeţului. „Cred că este o investiţie necesară pentru Timiş, nu vom da însă la o parte nici Spitalul de Copii, nici Spitalul de Oncologie sau Spitalul Regional. De la momentul când batem palma, americanii susţin că edificiul va fi gata în trei ani”, a spus Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş. Investiţia se ridică la peste 300 de milioane de euro. Construcţia ar putea avea startul la începutul lui 2014.

Comentarii

comentarii