Acasă Eveniment Anamaria Suru, tânăra găsită moartă în pădurea de lângă Reșița. Anchetatorii au...

Anamaria Suru, tânăra găsită moartă în pădurea de lângă Reșița. Anchetatorii au descoperit o lovitură în zona capului, dar şi tăieturi la mâini

1043
DISTRIBUIȚI

Tânăra în vârstă de 29 ani, găsită moartă în pădurea de la Secu (Caraş-Severin), se numeşte Anamaria Suru şi locuia în Italia. Ea venise în ţară de câteva zile, pentru a petrece sărbătorile de Paşte.

Săptămâna trecută, joi seara, Anamaria a plecat cu maşina de acasă, iar de atunci nimeni nu a mai reuşit să o contacteze.

Trupul neînsufleţit al fetei a fost găsit, ieri, pe un drum forestier din pădurea de la marginea localităţii Secu, cu faţa în jos.

Pe trupul tinerei, anchetatorii au descoperit o lovitură în zona capului, dar şi tăieturi la mâini.

Potrivit unor surse, poliţiştii şi procurorii au luat în calcul şi ipoteza unei sinucideri, după ce fratele ei ar fi precizat că Anamaria ar fi plecat de acasă cu intenţia de a-şi lua viaţa.

Totuşi, medicii legişti sunt cei care, după necropsie, vor stabili cu exactitate cauza morţii tinerei de 29 de ani.

Anamaria locuia în Italia, acolo unde şi lucra ca hairstylist în oraşul Udine.

Numeroşi prieteni şi membri ai familiei au postat mesaje de adio pe pagina de Facebook a tinerei.

“Te iubim și dincolo de moarte ptr că ești și vei rămîne acea fata specială care ne ai încălzit sufletele mereu cu prezența ta….iar inima mea e pustie de dor….o sa mi lipsești”, a scris Alin, verişorul fetei.

“Prea tanara, prea buna, prea sincera, prea vesela ca sa sfarsesti totul atat de devreme…..Cuvintele nu te pot inlocui, dar tu vei ramane in gandurile si in inimile noastre, ale celor ce te-au intalnit macar o data, suflet frumos…. Sincere condoleante familiei”, a fost şi mesajul trimis de Ingrid.

În acelaşi timp, anchetatorii continuă să cerceteze fiecare ipoteză pentru a desluşi misterul morţii fetei de 29 de ani.

Sursa: observator.tv

Comentarii

comentarii