Acasă Editorial Andre Rieu. Românii. Budapesta

Andre Rieu. Românii. Budapesta

689
DISTRIBUIȚI

Cine nu ştie cine este Andre Rieu? Muzicianul (olandez) care a descoperit o nouă cale de a face educaţie  muzicală, cel care-i face pe europeni să valseze în sălile pline ochi, cel care străbate continente, ţări, lumi, interpretând cu orchestra sa arii celebre, simfonii  faimoase,  secvenţe din concerte  renumite, cel care a descoperit talente, unele chiar de pe stradă, cel care  este capabil să adune mii de oameni într-o sală, fie ea şi pentru sport. Face muzică simfonică într-o manieră… alegro! Snobii îl critică, alţii îl adoră, în fine, important este că  a ajuns la recunoaştere, după un drum de 25 de ani, alături de orchestra sa.  La sfârşitul săptămânii trecute, Budapesta a fost  locul ales pentru două concerte la care numărul cel mai mare de spectatori a fost din… România! Andre Rieu avea să aibă surpriza unei prezenţe a mii de români (vineri şi sâmbătă) care, „înarmaţi” cu steguleţe tricolore, din aproape toate părţile României, aveau să  le fluture, mai  ales la momentul „întrebării de baraj”: cine este din România? Răspunsul  a venit simplu, cu  mii de braţe ridicate spre cer şi cu zeci de steguleţe tricolore! Nu poate fi nimic mai simplu, mai  rezonator cu fiinţa naţională decât  gestul  simplu, copilăresc, de fluturare veselă a steagului ţării tale, când nimeni nu-ţi cere asta, când nimeni nu  pretinde demonstraţii patriotarde, cu  acel caracter grav naţionalist, aproape suspect. De orice! Dacă vrem însă să facem o radiografie  mai aproape de realitate a imaginii concertului de la Budapesta, atunci nu trecem pe neobservate momentele în care  aveau să revină… întârziaţii din pauza pentru suc, bere, cartofi, mai potriviţi cu… sportul decât cu muzica simfonică. Ar fi  momentul să înţelegem că în locul emisiunilor muzical-educative s-a născut  programul de concerte Andre Rieu. Şi că lumea, toată lumea este într-o mare schimbare. Că în această schimbare s-ar putea ca România, o ţară de care ne era mai mult spaimă să-i  amintim numele, în anumite circumstanţe, s-ar putea să devină una pentru care să  fredonăm Oda Bucuriei  (Imnul Europei!). Cine ştie? Francezii l-au lepădat  pe Sarkozy, noi îl lepădăm pe Băsescu, Budapesta îi găzduieşte pe români.

 

Comentarii

comentarii