Acasă Actualitate Angajaţii centrelor de reeducare din Europa vin în România

Angajaţii centrelor de reeducare din Europa vin în România

DISTRIBUIȚI

În perioada 27 iunie – 1 iulie, cei nouă parteneri ai proiectului „Parteneriat european de formare pentru o societate inclusivă” din Spania, Ungaria, Franţa şi România se vor întâlni la Slănic  – Moldova, la aproximativ un an de la lansarea acestui proiect. În primul an de implementare al proiectului, angajaţii celor trei centre de reeducare din ţară au participat la vizitele de lucru iniţiate la instituţiile penitenciare ale partenerilor externi, au fost puse la punct detalii privind organizarea stagiilor de practică ce se vor derula în perioada septembrie – octombrie 2011. În cadrul întâlnirii este prevăzută conferinţa intermediară , în care va fi evaluat nivelul de implementare a proiectului, modul de atingere a obiectivelor şi va fi monitorizată activitatea experţilor în cadrul proiectului. La workshop-ul program, tot în cadrul întâlnirii, se va discuta asupra stadiului atins în elaborarea produselor finale (Ghidul de bune practici, Curriculum de formare, Stadiul de practici şi politici europene) , va fi iniţiat un nou produs, Materiale educative, şi vor fi evaluate Portofoliile de dezvoltare personală. De asemenea, este programată şi o vizită la Centrul de Reeducare Tg. Ocna, pentru a fi observate modul de funcţionare şi organizare a centrelor de reeducare din România şi vor fi evaluate bunele practici observate, anunţă Centrul de Reeducare Buziaş

 

Comentarii

comentarii