Potrivit surselor Antena 3 CNN, liderul plantației de cannabis descoperită de DIICOT în județul Timiș, ar fi fost fiul unui fost lider de sindicat al Apelor Române.
Polițiștii DIICOT din Timișoara au descoperit joi, o cultură outdoor de cannabis, pe o suprafaţă de aproximativ 3.000 – 4.000 de metri pătrați, în apropierea râului Pogăniș, la Sacoșu Turcesc
Plantele erau ascunse într-o zonă de vegetație deasă și erau udate cu un sistem extins de irigaţii, construit în preajma unui râu. În urma perchezițiilor, opt persoane au fost reținute.
Se spune că plantația funcționa de aproximativ cinci ani și a fost descoperită după ce doi indivizi au fost prinși în timp ce furau din cultură.
Ancheta ulterioară a dezvăluit rețeaua și locul unde se aprovizionau.
În cadrul grupului infracțional se află și fiul unui cantonier de la Apele Romane Banat, iar imagini de la poliție au arătat poduri pline de plante de cannabis care erau uscate în cantonul Apele Romane din localitatea Cheveresul Mare.
Directoarea Apelor Romane a spus că printre cei ridicați se află angajați ai Apelor Romane Banat.
Unul dintre suspecți este chiar fiul șefului de canton al Apelor Romane Banat, care, la rândul său, era angajat al aceleiași instituții.