Acasă Economic Angajații fabricii Nestle Timișoara vor protesta la sediul central al companiei de...

Angajații fabricii Nestle Timișoara vor protesta la sediul central al companiei de la București

DISTRIBUIȚI

Angajații fabricii Nestle Timișoara, reprezentați de Sindicat si Federație vor protesta vineri, 29 martie intre orele 10,00-12,00 la poarta sediului central al Companiei Nestle din București,

”În semn de nemulțumire față de refuzul continuu al reprezentanților companiei de a da curs cererilor sindicatului privind acordarea unor pachetelor sociale compensatorii, la fel ca în alte state membre ale Uniunii Europene, sindicatul, împreună cu federația, organizează un protest la sediul central din București.

Dacă cerințele sindicaliștilor nu vor fi onorate, se va trece la acțiuni extreme ale unor reprezentanți ai sindicatului din companie, care, la o data ce va fi anunțată ulterior, vor intra în GREVA FOAMEI. Acțiunile au început în data de 12.03. 2019 când toți angajații au purtat banderolă la mână în semn de protest, iar din data de 18.03.2019, zilnic, între orele 15,00-17,00, în fata fabricii din Timișoara se scandează împotriva companiei și a faptului că factorii de decizie din România sunt neputincioși și dezinteresați față de acțiunile de distrugere a companiilor și a locurilor de muncă.

Organizația noastră are sprijinul Uniunii Internaționale a lucrătorilor din Alimentație, Agricultură, Hoteluri, Restaurante, Catering și Tutun – (IUF), organizație internațională la care FSIA – SINDALIMENTA este membră. Aceasta a decis să sprijine mișcările de protest ale muncitorilor români. De asemenea, IUF a solicitat companiei NESTLE o întâlnire de urgență a reprezentanților Comitetului European de Întreprindere (EWC), la care a participat și vicepreședintele sindicatului, d-nul Doru Cicortaș, membru al acestui organism. Cerințele angajaților Nestle au fost prezentate la GENEVA, dar se pare că jocurile și interesele managerilor din spatele negocierilor oficiale sunt mai puternice.

FSIA-SINDALIMENTA a solicitat IUF, adoptarea unei măsuri generale, care să vină în sprijinul angajaților. Astfel, în situația închiderii definitive a unor companii, indiferent de țara în care aceasta are fabrici, să se acorde tuturor angajaților drepturi sociale egale. De asemenea, o propunere asemănătoare, alături de altele importante pentru construcția unei protecții sociale reale, s-a dorit a fi discutata și cu ministrul Muncii și Justiției Sociale. Din păcate însă, dezinteresul manifestat de către acesta nu a făcut posibilă discuția. Considerăm că această lipsă de interes nu poate conduce decât la o mai mare migrație a forței de muncă dinspre România către statele membre UE.

FACEM apel la GUVERNUL României, inclusiv la forțele politice parlamentare, să acționeze unitar și în regim de urgență pentru modificarea Legii Dialogului Social, Legea nr. 62/2011, republicată, având în vedere toate proiectele cu propuneri depuse”, precizează într-un comunicat Dragoș Frumosu, președintele SINDALIMENTA.

Comentarii

comentarii