Acasă Actualitate ANM: ușor, ușor scăpăm de ploi… până pe week-end

ANM: ușor, ușor scăpăm de ploi… până pe week-end

DISTRIBUIȚI

Administrația Națională de Meteorologie arată, în buletinul de prognoză din 23 iunie, că, în vestul țării, în următoarele zile, precipitațiile vor apărea din ce în ce mai puțin.

Dacă marți va ploua pe spații mai restrânse, miercuri, șansele de apariție a averselor scad și mai mult, iar joi, doar izolat, în zonele de deal și de munte. În această perioadă, cresc și maximele, de la 26oC, marți, la 28oC, joi.

Cu toate că vineri se vor atinge și 30oC, revin precipitațiile, după-masa. Pentru week-end, meteorologii prevăd aceleași condiții: vreme caldă, dar și manifestări ale instabilității termice, în cursul după amiezilor. Anunțul ANM Banat – Crișana:

Timpul probabil pentru intervalul: 23.06.2020  ora 0900 – 24.06.2020  ora 0900, pentru judeţul Timiș:

În zonele de câmpie, vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, iar manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii mai restrânse. Însă în zonele de deal și munte, vremea se va menține instabilă și se va manifesta în cursul zilei prin înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, iar cantitățile de apă cumulate vor depăși, îndeosebi la munte, 20…25 l/mp. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări temporare ziua.

Temperaturile maxime între 25 și 26o

Temperaturile minime între 13 și 14oC

Timpul probabil pentru intervalul: 24.06.2020 ora 0900 – 25.06.2020 ora 0900, pentru zona Banat-Crişana:

Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil și doar trecător, după-amiaza, vor mai fi averse izolate și descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat cu unele intensificări în sudul Banatului.

Temperaturile maxime între 22 și 26o

Temperaturile minime între 11 și 15oC

Timpul probabil pentru intervalul: 25.06.2020 ora 0900– 26.06.2020 ora 0900, pentru zona Banat-Crişana:

Vremea va fi predominant frumoasă, cu valori termice în creștere. Cerul va fi variabil. Local la munte și izolat în rest, îndeosebi după-amiaza, vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări la munte.

Temperaturile maxime între 24 și 28oC

Temperaturile minime între 12 și 17oC

Timpul probabil pentru intervalul: 26.06.2020 ora 0900 – 27.06.2020 ora 0900, pentru zona Banat-Crişana:

Vremea va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această perioadă calendaristică, dar va crește gradul de instabilitate. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate îndeosebi după amiază, când, pe arii extinse vor fi averse însoțite de descărcări electrice. Pe arii restrânse, cantitățile de apă cumulate vor fi însemnate. Vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab la moderat cu intensificări în sudul Banatului.

Temperaturile maxime între 24 și 30oC

Temperaturile minime în general între 15 și 18oC

Tendinţa evoluţiei vremii pentru intervalul: 27.06.2020 ora 0900 – 30.06.2020 ora 0900, pentru zona Banat-Crişana:

Vremea va fi caldă. Îndeosebi în cursul după amiezilor vor fi manifestări de instabilitate, averse însoțite de descărcări electrice”.

Comentarii

comentarii