Acasă Economic Şantierul Aton 1 Sânandrei Industrial Park are cel mai mare volum de...

Şantierul Aton 1 Sânandrei Industrial Park are cel mai mare volum de lucrări dintre parcurile industriale din ţară

DISTRIBUIȚI

În urma campaniei de vizitare a 300 de şantiere civile şi industriale, agenţii de pe teren ai IBC Focus, companie specializată în monitorizarea pieţei construcţiilor din Romania, au observat că la 53% din numărul total de parcuri industriale atinse în luna mai, lucrările de construcţii sunt inexistente. Dacă în urmă cu 1 an cererea mare de spaţii industriale făcea ca pe şantierele industriale să se lucreze într-un ritm alert, în prezent, jumătate din şantierele industriale ale ţării sunt sistate ca urmare a scăderii mari a producţiei industriale înregistrată în perioada ianuarie-aprilie 2009, de 12.2% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Un alt lucru consemnat de agenţii IBC Focus este faptul că, în mare parte, lucrările de construcţii ce au loc în prezent în parcurile industriale din ţara sunt lucrări pe cale de finalizare – o bună exemplificare fiind Parcul Industrial Freidorf Timişoara – şi că în majoritatea parcurilor industriale din ţară se construieşte doar la cerere. La capătul opus privind un volum mai ridicat al lucrărilor derulate în acest moment, este şantierul industrial Aton 1 Sânandrei Industrial Park din judeţul Timiş. În plus, din cele 25 de parcuri industriale aflate la stadiul de intenţie şi proiectare la finele anului trecut şi incluse în Raportul Parcurilor Industriale şi Logistice editat de IBC Focus, aproape toate au rămas la stadiul de planşetă. Situaţia prezentată mai sus atrage atenţia că piaţa şantierelor industriale este şi mai greu de prospectat fără date relevante şi verificate la zi.

Comentarii

comentarii