Acasă National Antioxidanţii cresc riscul de cancer pulmonar

Antioxidanţii cresc riscul de cancer pulmonar

DISTRIBUIȚI

antioxidantiSuplimentele cu vitamine antioxidante accelerează dezvoltarea leziunilor precanceroase şi a cancerelor pulmonare precoce, la şoareci şi pe celule umane în laborator, potrivit unui studiu publicat miercuri, care a descifrat în premieră acest mecanism. 

Antioxidanţii, precum vitaminele A, C şi E, permit neutralizarea radicalilor liberi produşi de organism, care sunt nocivi din cauza puterii lor oxidante ridicate ce poate să distrugă celulele, să accelereze îmbătrânirea şi să cauzeze cancer.

Oamenii de ştiinţă au crezut multă vreme că substanţele antioxidante ar putea să prevină tumorile canceroase, însă mai multe studii clinice recente sugerează faptul că ele nu au niciun efect pentru a împiedica declanşarea acestor boli, în special a cancerului pulmonar. Mai mult, ele pot chiar să crească riscurile pentru anumite grupuri vulnerabile, precum fumătorii.

Motivul pentru acest paradox a rămas până acum necunoscut, explică profesorul Martin Bergö, director al Centrului de cercetări asupra Cancerului din cadrul Institutului de Medicină din Göteborg, Suedia, principalul autor al acestui studiu, publicat miercuri în revista medicală americană Science Translational Medicine.

În acest studiu, şoareci modificaţi genetic pentru a dezvolta mici tumori la nivelul plămânilor au fost trataţi cu suplimente de vitamina E şi cu un medicament antioxidant.

“Am constatat că aceşti antioxidanţi au triplat numărul tumorilor şi au accelerat astfel foarte puternic agresivitatea acestora”, a explicat profesorul Martin Bergö.

“Antioxidanţii au ucis acei şoareci de două ori mai repede”, a adăugat el, precizând că efectele acestor substanţe depind de dozajul acestora. Astfel, cu cât dozele erau mai mari, cu atât mai mari erau şi efectele.

Aceste rezultate au fost obţinute în două modele de cercetări diferite pe şoareci şi pe celule canceroase pulmonare umane in vitro.

Antioxidanţii stimulează progresia cancerului, diminuând cantităţile de proteină “p53”, al cărei rol principal constă în distrugerea celulelor tumorale pentru a evita ca acestea să provoace distrugeri la nivelul ADN-ului.

“Când am eliminat această proteină la şoareci şi din liniile celulare cu cancer pulmonar uman, antioxidanţii nu au mai avut efect”, a explicat Martin Bergö.

Antioxidanţii au o acţiune dăunătoare prin aceea că diminuează concentraţia de radicali liberi din tumori, fapt care duce la scăderea cantităţilor de proteină p53 din sânge şi permiţând celulelor canceroase să se multiplice.

Detalii pe Mediafax.ro!

Comentarii

comentarii