Acasă Sport Antrenorul Bogdan Andone, la Politehnica Timişoara pentru două sezoane

Antrenorul Bogdan Andone, la Politehnica Timişoara pentru două sezoane

DISTRIBUIȚI

Antrenorul Bogdan Andone a semnat un contract pe doi ani de zile cu Politehnica Timişoara, cu drept de prelungire pentru încă un sezon. 

Pentru antrenorul în vârstă de 47 de ani e a doua perioadă la conducerea băncii tehnice a echipei timişorene. Primul său mandat în alb-violet s-a desfăşurat în ediţia 2017-18 a Ligii 2, între 14 iunie 2017 şi 14 martie 2018. Perioadă în care „Băieţii în ghete” au câştigat jumătate din meciurile oficiale disputate.

Bogdan Ioan Andone s-a născut pe 7 ianuarie 1975, la Aiud (Alba). A început fotbalul la Corvinul Hunedoara şi a evoluat de-a lungul carierei de jucător la cluburi precum: Sportul Studenţesc, FC Braşov, Rapid Bucureşti (campion 1998-99), Farul Constanţa, Oţelul Galaţi, Ferencvaros (câştigător al Cupei Ungariei 2002-03), Apollon Limassol (campion şi câştigător al Supercupei Ciprului 2005-06), Alki Larnaca şi Ermis Aradippou (ambele tot în Cipru).

Ca tehnician, Andone le-a pregătit pe FC Voluntari, Olimpia Satu Mare, Politehnica Timişoara, Metaloglobus Bucureşti, Energeticianul (actuala Viitorul Pandurii), FCSB şi AFC Astra. Cu cea din urmă s-a clasat pe locul 3 în Liga I (ediţia 2019-20).

Reunirea echipei e programată joi, 23 iunie, de la ora 18.00, pe arena „Ştiinţa”

Comentarii

comentarii