- 3. a – Eliminarea deșeurilor nepericuloase cu o capacitate de peste 50 de tone pe zi, implicând, cu excepția activităților care intră sub incidența prevederilor anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările și completările ulterioare. Desfășurarea uneia sau mai multora dintre următoarele activități: (i) tratarea biologică
- 4. – Depozitele de deșeuri, astfel cum sunt definite la art. 3 aliniat 2 lit. b) din Ordonanţa nr. 2/2021 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările și completările ulterioare, care primesc peste 10 tone de deșeuri pe zi sau cu o capacitate totală de peste 25.000 de tone, cu excepția depozitelor pentru deșeuri inerte.
Informaţii privind impactul potenţial asupra mediului al activităţii pentru care se solicită autorizaţia integrată de mediu pot fi consultate zilnic, de luni până joi între orele 8.00 – 16.30 și vineri între orele 8.00 – 14.00, la sediul APM TIMIȘ, Bd. Liviu Rebreanu nr.18-18A, judet Timiș.
Observaţiile, sugestiile şi/sau propunerile publicului se primesc în scris, la sediul APM TIMIȘ sau pe e-mail office@apmtm.anpm.ro, în termen de 30 de zile de la data apariției anunțului.
Comentarii
comentarii