Acasă Administraţie Anunţul Aquatim referitor la şantierul de pe strada Mareşal Constantin Prezan

Anunţul Aquatim referitor la şantierul de pe strada Mareşal Constantin Prezan

DISTRIBUIȚI

aquatim timsoara santier

Conform avizului emis de Comisia de Circulaţie şi de Primăria Timişoara, Aquatim a realizează lucrările de reabilitare a reţelei de canalizare pe strada Constantin Mareşal Prezan, până în 7 iulie 2014.

Ilie Vlaicu, directorul Aquatim, a precizat că, deşi avizele menţionate permit închiderea circulaţiei rutiere pe toată strada şi pe întreaga perioadă de execuţie, Aquatim, împreună cu antreprenorul şi cu firma care realizează supervizarea lucrărilor, vor lua măsurile necesare pentru a facilita accesul la imobilele din zonă. Acest lucru se va realiza prin montarea de podeţe sau plăci metalice în dreptul imobilelor direct afectate de şantier şi prin restricţionarea circulaţiei rutiere pe măsura avansării lucrărilor doar pe lungimi de maxim 50 de metri.

Astfel, traficul rutier pe strada Constantin Mareşal Prezan a fost restricţionat pe tronsoane de maxim 50 de metri, de la Calea Martirilor, până la strada Versului, în perioada 31 martie 2014-27 iunie 2014, iar în perioada 5 mai 2014 – 27 iulie 2014, de la strada Versului până la strada Uranus.

„Pentru ca disconfortul creat de vecinătatea şantierului să fie cât mai redus, recomandăm cetăţenilor să îşi parcheze maşinile pe străzile alăturate, pentru a evita accidentele şi a nu stânjeni activitatea pe şantier, iar pietonii sunt rugaţi să traverseze doar pe podeţele special amenajate, pentru a evita accidentele”, a subliniat Vlaicu.

Comentarii

comentarii