Acasă Actualitate Apa pe care ne-o dorim – la Timișoara

Apa pe care ne-o dorim – la Timișoara

338
DISTRIBUIȚI

Aquatim atenționează că etapa locală a concursului internațional de creație artistică pentru copii și tineri Apa pe care ne-o dorim (The Water We Want) s-a încheiat.

Loredana Leordean a explicat că au fost înscrise 28 de lucrări din categoriile desen, fotografie, videoclip, creație scrisă/slogan, realizate de către copii și tineri cu vârste între 6 și 18 ani. În realizarea lucrărilor au fost implicați peste 50 de elevi, câteva lucrări fiind realizate de autori colectivi, de la 15 școli și grădinițe, din județele Timiș, Arad și Sălaj.

Competiția Apa pe care ne-o dorim este organizată de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei (WAMU-NET), sub patronaj UNESCO, în care Aquatim este membru, prin Centrul educațional Aquapic de la vechea Uzină de Apă Industrială a orașului.

Tema concursului, aflat la a doua ediție, este „Apa, moștenirea noastră de preț, și obiectivele de dezvoltare durabilă”. Adevărați ambasadori ai apei, copiii și tinerii au transmis câteva semnale clare vizavi de importanța apei, element primordial și esențial vieții pe Pământ, pericolul poluării, în special cu plastic și urgența mobilizării generale pentru protejarea acestei resurse și utilizarea sa sustenabilă.

Lucrările pot fi vizionate pe pagina de social media Aquapic, www.facebook.com/aquapic. Dintre acestea. șase au fost selectate ca finaliste ale etapei locale și trimise secretariatului WAMU-NET pentru jurizarea finală, ce va avea loc în perioada imediat următoare:
1. THE MAGICAL JOURNEY, desen, autor Petra Szücs, 10 ani, Liceul Teoretic „Bartók Béla”, Timișoara
2. WATER IS LIFE, videoclip, autor Mara Bugan, 9 ani, Scoala Gimnaziala nr. 18, Timișoara
3. MOTHER-WATER, desen, Patricia Ahmadi, 7 ani, Colegiul Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara
4. THE BLUE DROP OF THE EARTH, desen, autor colectiv, clasa a II-a, Liceul Teoretic William Shakespeare, Timisoara
5. EVERY GESTURE MATTERS, desen, autor Denisa Costea, 16 ani, Liceul Teoretic “Grigore Moisil” Timișoara
6. WATER IS LIFE, desen, Ana Sofia Ciuhandu, 12 ani, Liceul Teologic Ortodox Sfântul Antim Ivireanul, Timișoara.

Anunțarea câștigătorilor pentru fiecare categorie va fi făcută în perioada mai-iunie, în cadrul webinarului organizat cu reprezentanți ai UNESCO, educatori și muzee din întreaga lume, odată cu lansarea expoziției digitale The Water We Want 2021.

Până atunci, pe site-ul dedicat https://thewaterwewant.watermuseums.net pot fi vizionate lucrările expuse în prima ediție a concursului, din anul 2020.

Mulțumim tinerilor autori pentru contribuțiile pline de inspirație precum și profesorilor și educatorilor pentru îndrumare și implicare! -este mesajul Aquatim.

 

Comentarii

comentarii