Acasă Actualitate Apa potabilă de la robinetele timişorenilor este pe „mâini” bune

Apa potabilă de la robinetele timişorenilor este pe „mâini” bune

125
DISTRIBUIȚI

Laboratorul de control al calităţii apei al Aquatim participă anual la scheme de încercări de competenţă, prin comparări între laboratoare din acelaşi domeniu de interes, în domeniul încercărilor fizico-chimice pentru apa potabilă şi uzată şi încercări microbiologice pentru apa potabilă.
Anul acesta, laboratorul Aquatim a avut trei astfel de participări, două pentru încercări fizico-chimice, organizate de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare ECOIND din Bucureşti şi S.C. Apă-Canal 2000 SA din Piteşti şi o rundă de încercări microbiologice, organizată de firma britanică LGC Standards. Anul trecut, laboratorul a participat la patru scheme internaţionale de intercomparare, organizate de institutul maghiar Vituki şi firma britanică de cercetare menţionată anterior. Fiecare rundă de încercări se încheie prin interpretarea unui punctaj ("scorul z") pentru fiecare laborator în parte şi pentru fiecare indicator în parte. Laboratorul Aquatim a obţinut şi anul acesta punctaje foarte bune, la ambele categorii, fapt care confirmă acurateţea analizelor efectuate aici. Laboratorul Aquatim a fost recent înregistrat în Registrul Laboratoarelor pentru monitorizarea calităţii apei potabile al Ministerului Sănătăţii. „Este recunoaşterea oficială de către organele sanitare a faptului că laboratorul este competent să execute anumite teste şi tipuri de măsurători care fac parte din procedura de controlul  a calităţii apei potabile”, a spus Ilie Vlaicu (foto), directorul general Aquatim.

Comentarii

comentarii