Acasă Economic Apartamentele cu două camere şi garsonierele s-au scumpit

Apartamentele cu două camere şi garsonierele s-au scumpit

DISTRIBUIȚI

În judeţul Timiş, conform datelor furnizate de MagazinulDeCase.ro, luna august a adus faţă de iulie creşteri pentru valorile medii de strigare ale garsonierelor şi apartamentelor de două camere. Dar dacă evoluţia pentru garsoniere şi pentru apartamentele de două camere este pozitivă, în cazul imobilelor cu trei camere situaţia stă altfel. Mai precis, nu s-a modificat situaţia în vreun fel. Astfel, în cazul acestui tip de apartamente a avut loc o scădere nesemnificativă de doar 0,4% a preţului mediu iniţial în august comparativ cu iulie, de la 81.500 de euro la 81.167 de euro. Pentru garsoniere, s-a înregistrat o creştere a valorii medii iniţiale de 4,6%, de la 28.000 de euro în iulie la 29.300 de euro. În ceea ce priveşte apartamentele cu două camere, acestea au înregistrat cea mai mare creştere, de 17,7% în august (48.000 de euro) faţă de iulie (40.767 de euro).
Evoluţia diferită a apartamentelor de două camere se poate datora unei cereri mai mari pentru acest tip de imobile faţă de garsoniere, respectiv apartamente de trei camere. Fiind vorba de preţurile medii de strigare, adică de cele cerute iniţial de către vânzători, ele pot fi negociate, preţul final putând să ajungă la o valoare mai mică cu până la 10%.
În calculul preţurilor medii de strigare, s-au luat în calcul extremele: preţuri de apartamente prea mici, respectiv preţuri de apartamente prea mari, asta pentru a obţine cifre relevante.
Pentru august, preţul minim pentru o garsonieră în judeţul Timiş era de 21.000 de euro (Timişoara, Giroc), iar preţul maxim se situa în jurul valorii de 45.000 de euro (Timişoara – zona Take Ionescu şi cea centrală). În cazul apartamentelor de două camere, valoarea minimă este de 39.900 de euro (Timişoara – Calea Girocului), iar cea maximă de 70.000 de euro (înregistrată pentru un apartament din Timişoara – Calea Lugojului, Badea Cârţan şi Andrei Şaguna). Cât despre apartamentele de trei camere, minimul se situează la valoarea de 55.000 de euro pentru un imobil din oraşul Timişoara, iar maximul – la cifra de 150.000 de euro pentru un imobil din centrul aceleiaşi localităţi.

Comentarii

comentarii