Acasă Actualitate Apel la decența primarului Nicolae Robu. În fapt, Primăria Timișoara nu deține...

Apel la decența primarului Nicolae Robu. În fapt, Primăria Timișoara nu deține niciun spital

DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu, primarul Timișoarei, repetă obsesiv în ultimele zile sintagma ”spitalul Primăriei Timișoara, Victor Babeș”, atunci când anunță cazurile de pacienți cu coronavirus vindecați de excepționalii medici timișoreni.

Încercare disperată a primarului de a-și asuma prin ricoșeu meritele altora nu este nouă. După oprobiul primit de Robu în mediul on-line, Adrian Orza, fostul viceprimar al Timișoarei și actualul consilieri local, a dorit să lămurească situația:

”Se repetă obsesiv în spațiul public “Spitalul primăriei, numit ( ?!) Victor Babeș”, la fiecare anunț pozitiv legat de vindecarea câte unui bolnav de Covid-19. Formularea e hilară și nici nu are validitate juridică. În fapt, Primăria nu deține niciun spital (în 2010, Consiliul Local prelua activitatea spitalului prin HCL). Să lăsăm imaginea medicilor de acolo nealterată de conexiuni electorale, mai mult sau mai puțin subliminale. Și să le onorăm munca prin susținere morală și de orice altă natură pragmatică, într-o perioadă în care e nevoie mai mult ca oricând de decență și solidaritate.”

Cei care apreciază acum postările primarului Robu ar trebui să-și amintească declarațiile făcut de el acum trei ani, când Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” era într-o situație dificilă.

”Situaţia deosebit de gravă de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara nu se poate rezolva cu bani de la bugetul local, pentru că este vorba despre contribuabilii care îşi plătesc dările la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi care are bani destui pentru a nu lăsa oamenii să moară. Noi nu putem să dăm bani de la bugetul local pentru a acoperi aceste sume, pentru că nu ne scăldăm în bani, şi aşa Timişoara nu primeşte bani de la bugetul de stat şi încă nu a primit nimic nici pe 2017 (…)”, susţinea atunci Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii