Acasă Actualitate Apel pentru salvarea clădirii Liceului israelit din Timişoara

Apel pentru salvarea clădirii Liceului israelit din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Românii sunt nepăsători de propriul patrimoniu, de propriul suflet, de propria casă. Aşa s-a întâmplat cu Băile Herculane, ale cărei clădiri de patrimoniu au căzut pradă şmecherilor imobiliari, după ce au fost lăsate intenţionat să se ruineze, după 1990, pentru a putea fi cumpărate pe doi bani.

Aşa s-a întâmplat şi cu imobile din Timişoara, Casa Muhle fiind un astfel de exemplu, pe care au pus mâna ţiganii, care au adus clădirea în starea de azi: la pământ. Acolo, municipalitatea putea pune pe picioare singura Casă Memorială (a familiei florarului Muhle) din oraş.

Pe acelaşi drum este clădirea Liceului israelit din vatra oraşului, de lângă Primăria Timişoarei.

Despre soarta acestui lăcaş pe care până şi comuniştii l-au folosit cu cap, ca Liceu de Arte Plastice, dar şi sediul Inspectoratului Şcolar de pe Loga, care în opinia “unora”, stupoare (!) “nu reprezintă niciun simbol de patrimoniu”. 

Ilie Sârbu (Salvaţi Patrimoniul Timişoarei) anunţă pe pagina de facebook: “Dezbatere publica 26 septembrie 2018 PUZ Liceul Israelit. Se vrea demolare prin integrare şi înalţare creând un precedent periculos, dacă ei pot, vor putea și alții. Asta pentru că nu mai avem un arhitect-şef şi un primar care să țină cu Timişoara”.

“În 4 noiembrie 1919, pe baza doar a unei autorizații verbale, Liceul Confesional Israelit își începe activitatea pentru cei 650 de elevi și eleve, 401 băieți și 249 fete, din care 70 de copii neevrei, cu un sistem de coeducație și limba de predare maghiara. Entuziasmul este imens, atmosfera fiind de pionierat. Nu există localuri adecvate, lipseşte mobiliarul, materialul didactic și multe altele. Clasele sunt repartizate în spații aflate în imobile situate în diferite cartiere ale orașului Timișoara, de exemplu, în săli din Palatul Lloyd, în sala festivă a Comunității din Cetate, în clădirea Politehnicii, în săli puse la dispoziție de către alte școli, care, cu bunăvoință, cedează și table și bănci. O fabrică de pălării din Ungaria de Sud donează un microscop. Dr. Rosenthal Marcell, un proiector. Fabrica de textile oferă materiale la preț avantajos. Se poartă tratative cu primăria orașului pentru eventuala achiziție a unui teren în vederea construirii școlii. E nevoie de o bibliotecă. Se organizeaa colecte de bani. În această forfotă se cristalizează conștiința înnoirii printr-o școală israelită superioară modernă. „Să nu uităm că ceea ce noi înfăptuim aici, tot ce fiecare profesor săvârșește are influență asupra viitorului și întreaga lume ne privește”, afirma directorul școlii, dr. Deznai.” (sursa: www.memoria.ro)

Comentarii

comentarii