Un mesaj intitulat „Apel pentru o Timișoară europeană”, lansat pe 13 august, semnat în mai puțin de o zi de aproape 100 de timișorenii, unii implicați de mult timp în viața civică a orașului, arată susținere pentru candidatul alianței USR PLUS la Primăria Timișoara, Dominic Fritz”. Printre semnatari se regăsesc scriitori cunoscuți pe plan local și național, avocați, medici, peisagiști, economiști, chiar studenți, și nu numai.
„Semnatarii prezentului mesaj nu sunt membri de partid și nu acționează în numele intereselor de partid. Suntem timișoreni, preocupați de soarta orașului în care trăim, unii dintre noi cu o îndelungată activitate civică, începând cu promovarea Proclamației de la Timișoara chiar din zilele dezbaterii, scrierii și lansării ei publice”, se arată în introducerea scrisorii.
Semnatarii acesteia arată că implicarea lor este „un semnal de alarmă civică pentru fiecare timișorean ce se pregătește de vot”. În acest sens, se menționează faptul că, deși Timișoara dispune de universități, competențe și patrimoniu arhitectonic fără egal, iar timișorenii demonstrează spirit de inițiativă și dorință de modernizare, actuala administrație Robu, calificată drept „greoaie”, se caracterizează doar prin bugete umflate, termene, clauze și suplimentări ascunse opiniei publice, lipsă de interes și viziune.
Aceste lucruri „se reflectă în faptul că administrația Nicolae Robu s-a dovedit incapabilă să absoarbă fonduri europene în timp util, motiv pentru care auzim mereu de șantiere anunțate și niciodată demarate sau vedem șantiere începute și abandonate fiindcă au fost gândite doar pe baza resurselor proprii”, se mai arată în acest mesaj.
Cum votul se desfășoară într-un singur tur, care „promovează perpetuarea mandatelor primarilor în funcție”, semnatarii îndeamnă la „concentrarea tuturor voturilor pentru o Timișoară europeană și modernă (…) dacă vrem ca orașul nostru să iasă din actuala stare de inerție, corupție, delăsare și promisiuni neacoperite. Orice vot pierdut e un vot pentru menținerea stării de fapt din prezent”.
În mesaj se prezintă și o soluție pentru rezolvarea problemelor expuse: „Speranțele noastre se îndreaptă spre Dominic Fritz, candidatul Alianței USR PLUS, cu studii superioare în științe politice și administrație publică în Germania, Franța și Marea Britanie, director de cabinet al fostului Președinte al Germaniei, Horst Köhler, cu o lungă istorie de implicare în viața culturală, socială și civică a orașului”.
Acesta, în opinia semnatarilor, va putea conecta Timișoara la dezvoltarea continentului, promova proiecte cu finanțare europeană, aduce un suflu nou, de competență și entuziasm, de onestitate și viziune, angrena organizațiile profesionale în decizii, antrena potențialul uman, elibera energiile și creativitatea și, nu în ultimul rând, relansa proiectul „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”.
„Îndemnăm timișorenii să participe la acest elan de schimbare, mândrie și ambiție locală și să se alăture efortului depus de Dominic Fritz și echipa lui pentru câștigarea alegerilor locale în Timișoara”, se încheie mesajul.
Semnatarii acestuia, până la acest moment, sunt:
Prof. univ. dr. Liviu Bereteu
Prof. univ. dr. Ioan Bica
Adrian Bodnaru, scriitor
Dr. Petru Boiborean, medic primar urolog
Dr. Mihaela Boiborean, medic generalist
Conf. univ. dr. Letiția Costea
Prof. univ. dr. Doina Dănăiaţă
Oana Doboși, librar
Prof. univ. dr. Simona Drăgan, medic primar interne / cardiolog
Prof. univ. dr Gheorghe Drăgănescu
Ovidiu Forai, istoric
Prof. univ. dr. Alin Gavreliuc, psihosociolog
Radu Pavel Gheo, scriitor
Conf. univ. dr. Gabriela Glăvan
Prof. univ. dr. Adina Ionac, medic
Lect. univ. dr. Alexandru Jădăneanț, specialist în politici publice
Prof. univ. dr. Camil Mihăescu, artist plastic
Silviu Oravitzan, artist plastic
Florian Mihalcea, activist civic
Radu Mihăilescu, arhitect
Prof. univ. dr. Hortensia Pârlog
Prof. univ. dr. Ileana Pintilie, critic de artă
Prof. univ. dr. Constantin Popa
Șef de lucrări dr. Simona Popa
Prof. univ. dr. Vasile Popovici, scriitor
Alexandra Răzvan-Mihalcea, avocat
Dr. Daniela Reisz, medic primar neurolog
Prof. univ. dr. Silviu Rogobete
Tiberiu Sarafolean, avocat
Raluca Selejan, librar
Gheorghe Șfaițer, director de imagine, cadru didactic universitar asociat
Prof. univ. dr. Marcel Tolcea, scriitor
Conf. univ. dr. Dumitru Tucan
Marilena Tudor, editor
Prof. univ. dr. Rodica Vârtaciu, istoric de artă, cercetător
Prof. univ. dr. Daniel Vighi, scriitor
Conf. univ. dr. Ioan Vultur, scriitor
Conf. univ. dr. Smaranda Vultur, scriitor
Luțai Silvia, profesor
Voin Petru, pensionar
Cozariuc Paul, antreprenor
Prof. univ. dr. Valentin Partenie Munteanu, economist
Alexandru Lazea, student la UVT
Raluca Bura, studentă la UVT
Dragoș Miron, muncitor
Sinmartinean Adrian, artist-instrumentist
Lucian Butas, manager achizitii
Conf. univ dr. Cristian Blidariu, arhitect
Cherciu Irina, studentă
Eranus Elena , pensionară
Doru Botoiu, muncitor
Vasile Manda, inginer
Vasile Cornea, pensionar
Oscar Manto, antreprenor
Conf. Judeu Viorina Maria , conferențiar
Ildico-Clara Achimesci, scriitor
Doina Brundean, subinginer
Conf. univ. dr. Dina Lut, cadru didactic
profesor Sanfira Gheorghe
Breaz Dorin, inginer
Dr. Alexandru Oravițan, profesor și critic literar
Șandru Alina , psiholog clinician, psihoterapeut
Satmari Ludovic, ghid de turism
Novac Adrian, inginer
Leon-Sebastian Barbu, economist
Morariu Daiana, medic specialist psihiatrie pediatrică
Stefan Mioara, educator
Prostean Ada, economist pensionar
Borlovan Constantin, inginer
Ciobotă Alexandru, peisagist
Alina Nagy-Ghinea, antreprenor
Rusu R Raluca, peisagist
Dr. Camelia Ariesanu, Conf.
Dr. ing. Sergio Morariu, Presedinte Fundatia EnduRoMania
Paul Dan Octavian
Paraschiv Catalin, inginer
profesor Moraru Giorgian
Lect. univ. dr. Dan-Adrian Cărămidariu, cadru didactic, avocat
Oprisa Paul, inginer
Illes Adela, ing. pensionară
Rudolf Gräf, arhitect
Popescu Monica Anca, inginer
Ing. Tanasoiu Gabriel
Mirea Laurentiu Catalin , economist, manager proiect
Chiu Dorel, consilier juridic
Cornelia Popescu, pensionară
Capotescu Claudiu, student
Manuela Furdi, psiholog
În plus, apelul poate fi semnat de oricine, pe site-ul apel-timisoara.ro. Necesare sunt doar numele și un număr de telefon, pentru confirmarea semnăturii, iar, opțional, se pot adăuga titlul academic și/sau funcția.
Comentarii
comentarii