Acasă Actualitate Apelul Salvați Copiii, de Ziua Mondială a Refugiatului!

Apelul Salvați Copiii, de Ziua Mondială a Refugiatului!

DISTRIBUIȚI

De Ziua Mondială a Refugiatului, Salvați Copiii România reia apelul către autoritățile decidente să asigure cadrul necesar unei bune îngrijiri și integrări pentru toți copiii nevoiți să își părăsească locuințele, prietenii, uneori și familia, pentru a-și salva viața. Salvați Copiii consideră necesară oferirea unor servicii integrate de asistență adaptate nevoilor specifice copiilor solicitanți de azil sau beneficiari ai unei forme de protecție internațională.

Într-un singur an, numărul solicitanților de azil în România s-a triplat, ajungând la 4.815, cel mai ridicat nivel de când România a ratificat Convenţia de la Geneva. Mai mult, în 2017, numărul copiilor care au ajuns în România a fost de patru ori mai mare decât în 2016, reprezentând aproximativ 33% din numărul total al solicitanților de azil înregistrați. Dintre aceștia, aproape jumătate au vârsta curpinsă între 0 și 6 ani.

Totodată, spre deosebire de anii anteriori, în perioada august-noiembrie 2017 au sosit pe Marea Neagră un număr de 547 de adulți și copii.

Numai în 2017, Organizația Salvaţi Copiii a oferit servicii educaţionale şi sociale pentru 1.600 de copii şi aproximativ 1.300 de adulţi solicitanţi de azil și beneficiari ai protecţiei internaţionale. Salvați Copiii a răspuns prompt nevoilor de asistenţă, oferind suport material pentru 890 de copii (alimente, haine, medicamente, consultații medicale, igienico-sanitare), consiliere socială pentru 1.600 de copii și părinții acestora, servicii educaţionale şi activităţi recreative pentru 625 de copii, sprijin în vederea înscrierii în sistemul de învăţământ pentru 95 de copii.

În prezent, Salvați Copiii România, în calitate de partener al Inspectoratului General pentru Imigrări, desfășoară activități sociale, educaționale și recreative în Centrele Regionale de Proceduri și Cazare pentru Solicitanți de Azil din Bucureşti, Galaţi, Rădăuţi, Șomcuta Mare și Timișoara.

 

Comentarii

comentarii