Acasă Actualitate APM Timiș interzice construcțiile pe terenul fostei platforme petrochimice Solventul

APM Timiș interzice construcțiile pe terenul fostei platforme petrochimice Solventul

DISTRIBUIȚI

Planul companiei Valkiria Invest de a construi un cartier rezidențial pe terenul fostei platforme petrochimice Solventul din Timișoara este stopat de Agenția pentru Protecția Mediului Timiș. Proiectul, susținut de primarul Dominic Fritz, ar pune în pericol sănătatea celor care vor lucra sau locui în zonă, din cauza contaminării solului în urma zecilor de ani de activitatea a platformei petrochimice.

Un proiect de regenerare urbană desfășurat pe un teren de 48 de hectare, pe locul fostului combinat chimic de la Solventul, lansat la nivel de idee de mai mulți ani, este deocamdată în stand by. Zona este contaminată și e necesară decontaminarea solului și subsolului înainte de a se putea construi acolo, spune prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu. Alina Călușeru, șefa Agenției pentru Protecția Mediului, anunță că acolo se realizează trei cercetări în derulare, iar cea mai veche are deja patru ani.

Pentru ca proiectul să meargă înainte, e nevoie de un PUZ, care, la rândul său, necesită și o aprobare de mediu. Acolo sunt probleme, o comisie de specialiști va cerceta și va emite un proiect tehnic, care va spune ce e de făcut.

”Vreau să aduc în prim plan dezvoltarea urbanistică care se va ridica pe locul fostului combinat Solventul, sunt acolo 43 de hectare. Mai multe reclamații au fost depuse de agenți economici și cetățeni, există un investitor care are acolo un proiect imobiliar. În acea zonă, solul este contaminat. Pentru aceasta sunt necesar de a fi îndeplinite proceduri la APM, are loc o investigare a sitului contaminat, după care se poate da un aviz de mediu pentru PUZ. Au avut loc etapele birocratice, în 8 februarie comitetul special al autorității publice s-a întrunit, a fost prezentată prima versiune a PUZ. Pe mine, personal, mă interesează viața și securitatea cetățenilor care vor locui acolo, trebuie să avem respect pentru investitor, dar cu respectarea legii. Desigur, trebuie spus că de situație sunt afectate și proiectele de infrastructură ale municipalității”, a declarat Mihai Ritivoiu.

El vorbește de noua conexiune rutieră din zonă, care presupune și ridicarea unui nou pod, realizat pe un teren ce va fi donat de acest investitor către oraș. Și acesta trebuie să treacă prin decontaminare.

Alina Călușeru, șefa Agenției pentru Protecția Mediului, a detaliat puțin problema. Sunt, de fapt, trei studii care se realizează acolo, cel mai vechi e din 2019, dar niciunul nu a ajuns la final. Investitorul chiar el cere rezolvarea problemei, e cooperant și doritor să rezolve situația. Dar, specialiștii vor trebui să spună ce e necesar acolo. Se va face o analiză a solului și subsolului, se vor stabili măsurile necesare și modul de aplicare. Se va face un studiu tehnic, care va propune patru soluții pentru decontaminare.

”Pe platforma Solventul există în derulare, la APM, trei proceduri diferite. Prima procedură e din septembrie 2019, e o investigare a amplasamentului ca și sit contaminat. Din octombrie 2020 e un al doilea studiu, care presupune o restabilire a obligațiilor de mediu, la încetarea activității. În 2008 au fost stabilite obligațiile de mediu doar la cota zero. În martie 2021 are loc o solicitare de aviz de mediu pentru regenerare urbană. Niciuna din proceduri nu e finalizată. Va fi o comisie de specialiști, se stabilesc obligații de îndeplinit, în funcție de utilizarea ulterioară. Decontaminarea va cuprinde solul și subsolul, acolo au fost descoperite depășiri la diferii indicatori. Important este de știut că acolo nu s-a aprobat un plan urbanistic, așa cum cred unii”, spune Călușeru.

Procedura continuă, se va ajunge în situația în care se va cere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ca în cartea funciară a terenului să se noteze situația de sit contaminat, cu obligația de a se realiza contaminarea înainte de a se construi.

”S-a luat decizia de a se efectua evaluarea de mediu. Sunt depășiri la substanțe chimice, praguri de alertă și intervenție. Legea spune că APM informează autoritatea locală, care ulterior cere la OCPI, care notează în CF acest lucru. APM nu e cea care permite ridicarea pe un sit poluat!”, a mai subliniat Călușeru.

Procesul de decontaminare poate fi unul complex, se poate vorbi de ani de zile, trebuie realizat un proiect tehnic, prin care se vor stabili termenele în care se realizează operațiunea.

”Acum e prematur să spunem cum se face decontaminarea. În Timiș mai există sit-uri contaminate, este fabrica de la Margina, mai este un depozit de produse petroliere la Deta, dar APM Timiș nu a avut deocamdată nicio procedură de decontaminare finalizată”, a mai subliniat Călușeru.

Prefectul Ritivoiu spune că proiectul de regenerare de la Solventul este unul absolut lăudabil, că laudă inițiativa privată a investitorului, și a remarcat și seriozitatea acestuia.

Valkiria Invest beneficiază de o susținere intensă din partea Primăriei Timișoara.

”Pe platforma Solventul este un teren foarte interesant din punct de vedere urbanistic. Pe acolo o să treacă drumul dinspre pasaj spre pod. Suntem în discuții deja cu proprietarul acelui teren pentru o dezvoltare imobiliară. Acolo va fi, probabil, un mic nou cartier. Dacă mă întrebați pe mine eu cred că acolo Timișoara se va dezvolta foarte mult”, spunea primarul Dominic Fritz, la începutul anului trecut, în cadrul unei emisiuni a postului local Radio Timișoara.

Prezentam integral comunicatul Agentiei pentru Protectia Mediului Timis:

‟Platforma industriala Solventul, punct de lucru Timisoara” str. Garii nr. 25 – Splaiul Nicolae Titulescu nr. 31-33

La APM Timis, amplasamentul fostului combinat chimic SOLVENTUL, se afla in urmatoarele proceduri de reglementare din punct de vedere al protectiei mediului:

Niciuna dintre aceste proceduri aflate in derulare nu sunt finalizate, iar acestea nu sunt menite sa confere dreptul de construire/ edificare de obiective. Acestea vor stabili obligatii in sarcina titularului, de realizare a proiectului de remediere, de decontaminare a solului/ subsolului si mediului geologic, de indeplinire a obligatiilor de mediu si de a pune bazele unei dezvoltari durabile ulterioare a zonei.

1) INVESTIGARE SIT CONTAMINAT conform Legii nr.74/2019

Din 18.09.2019, s-a demarat procedura de investigare a contaminarii solului si subsolului in baza prevederilor Legii nr. 74/2019 privind gestionarea siturilor potential contaminate si a celor contaminate si ale Ordinului MMAP nr. 1423/3687/2020 privind aprobarea Metodologiei de investigare a siturilor potential contaminate si a celor contaminate.

În prezent suntem in etapa de analiza a Raportului de investigare detaliata si Evaluarea riscului, ultimele completari fiind solicitate in data de 08.03.2023, cu termen de depunere 18.04.2023. În cuprinsul Raportului de investigare detaliata si Evaluarea riscului, mentionat mai sus, au fost anexate Rezultatele analitice de laborator pentru probele de sol prelevate in anii 2019, 2021 si 2022 care au evidentiat in anumite puncte de prelevare, depasiri ale pragurilor de alerta si de interventie in vigoare pentru folosinta sensibila a terenului si pentru folosinta mai putin sensibila a terenului, pentru urmatoarele substante: sulfati, arsen, cupru, plumb, nichel, vanadiu, total hidrocarburi din petrol (THP), hidrocarburi aromatice policiclice (HAP), naftalina, piren, fenantren, crisen, fluoranten, benzo(b)fluoranten, benzo(k)fluoranten, benzo(a)piren, benzo(a)antracen, benzo(ghi)perilen, si indeno(1,2,3-cd)piren; precum si pentru probele de apa subterana si apa de suprafata prelevate in anii 2019 si 2022 care au evidentiat depasiri ale pragurilor si valorilor limita in vigoare pentru ape subterane, pentru urmatoarele substante: sulfat total, fenoli totali, fosfat, arsen, benzen, naftalina, etilbenzen, metil-tert-butil-eter (MTBE) si total hidrocarburi din petrol (THP).

Decizia de incadrare a amplasamentului ca sit contaminat, precum si decizia de remediere se vor emite dupa aprobarea Raportului de investigare detaliata si Evaluarea riscului in conformitate cu art. 138 din Ordinul nr. 1423/3687/2020.

Dupa emiterea deciziei, conform prevederilor art.32 din Legea 74/2019, Agentia pentru Protectia Mediului Timis urmeaza sa solicite Primariei sa comunice Oficiului de cadastru si publicitate imobiliara, decizia de sit cotaminat, in vederea notarii in cartea funciara a restrictiei de utilizare a sitului contaminat. Regimul de restrictie se instituie pana la finalizarea masurilor de remediere/ decontaminare si finalizarea perioadei de monitorizare post remediere/ decontaminare.

Remedierea siturilor contaminate consta in aplicarea unor masuri fezabile din punct de vedere tehnic si economic, astfel incat sa se elimine riscul asupra sanatatii umane si mediului, tinand cont de utilizarea prezenta si viitoare a sitului contaminat, precum si de potentialul de dezvoltare al zonei. Remedierea sitului se va efectua doar in baza unui proiect de remediere pentru care, de asemenea, este necesar sa se parcurga procedura legala de emitere a acordului de mediu conform Legii nr.292/2018.

Ridicarea regimului de restrictie se va face dupa notificarea prin care autoritatea competenta pentru protectia mediului va anunta primaria cu privire la indeplinirea obiectivelor de remediere/ decontaminare si monitorizare post remediere/decontaminare.

2) OBLIGAȚII DE MEDIU

Din 19.10.2020, s-a demarat procedura de restabilire a obligatiilor de mediu. Avizul de mediu nr. 11/09.12.2008 pentru stabilirea obligatiilor de mediu la incetarea activitatii, stabilind obligatiile pana la cota 0 a terenului fara sol si subsol.

Tinand cont de rezultatele evaluarii riscului care arata ca pe amplasament s-a identificat poluare semnificativa cu impact negativ asupra mediului, in prezent, suntem in faza de asteptare a completarilor solicitate de APM Timis la data de 19.01.2023, de depunere a propunerii de program de conformare actualizata, care sa cuprinda propuneri de masuri si termene de realizare pentru factorii de mediu afectati precum si pentru gestionarea deseurilor existente pe amplasament si a celor estimate a fi generate prin implementarea masurilor propuse.

3) AVIZ DE MEDIU

In procedura de reglementare privind planul “PUZ-Regenerare Urbana –Zona str. Garii-Splaiul Nicolae Titulescu” s-a parcurs pana in prezent etapa de incadrare (08.02.2023) in care s-a stabilit ca planul necesita evaluare de mediu, s-a desfasurat prima intrunire a grupului de lucru in data de 29.03.2023 (in cadrul caruia au fost prezentate variantele propuse- 4, iar in urma sedintei s-a luat decizia completarii documentatiei cu prezentarea detaliata a variantelor planului si refacerea obiectivelor de mediu in concordanta cu prevederilor art. 17 si 18 din HG 1076/2004), urmand a se programa de catre titular intruniri ale grupului de lucru din care fac parte, reprezentanti ai Agentiei de Protectia Mediului Timis, Directiei de Sanatate Publica, Primariei Timisoara, Garzii Nationale de Mediu, Consiliul Judetean Timis, Institutia Prefectului, Aquatim, etc. in vederea analizarii acestora.

Principalele probleme de mediu sunt reprezentate de afectarea calitatii mediului geologic (sol, subsol,ape subterane) identificata in cadrul amplasamentului planului.

In prezent, prin parcurgerea acestor etape nu s-a aprobat planul, respectiv nu s-a emis avizul de mediu, acestea fiind etape procedurale prevazute de H.G. nr.1076/2004 ce trebuie parcurse pentru orice plan sau program conform legii.

Raportul de mediu va trebui sa identifice, sa descrie si sa evalueze efectele potential semnificative asupra mediului si sanatatii ale planului, precum si a alternativelor posibile ale planului, sa justifice alternativa aleasa cu luarea in considerare a rezultatelor evaluarii de risc si a investigarii detaliate asupra solului/ subsolului.

Toate constatarile trebuie sa fie documentate si prezentate in raportul de mediu, care sa evidentieze RISCURILE potentiale de mediu si sanatate asociate cu implementarea planului pe amplasamentul studiat.

Evaluarea de mediu reprezinta o procedura care implica nu numai elaborarea raportului de mediu, ci si un proces de consultare/dezbatere publica, in cadrul caruia atat publicul cat si autoritatile cu responsabilitati in domeniul protectiei mediului, pot sa-si exprime opiniile si sugestiile, atunci cand toate optiunile sunt deschise si nimic nu este inca definitiv in legatura cu varianta propusa.

Agentia Pentru Protectia Mediului Timis in derularea procedurilor de reglementare mai sus mentionate, va aplica prevederile legale in vigoare, evaluarea facandu-se de personalul tehnic de specialitate cu obiectivitate si impartialitate.

La intrebarea “pentru ce tip de folosinta este adecvat situl avand in vedere planul propus?” precizam ca acest aspect va fi stabilit la finalizarea procedurilor de reglementare aflate in derulare la APM Timis, iar rapoartele elaborate de specialisti constituie o informatie valoroasa menita a ne ajuta sa examinam efectele asupra mediului si sanatatii, pentru a se asigura evitarea consecintelor grave si ireversibile ale dezvoltarii urbanistice pe un asemenea teren.

Nicio varianta a planului/programului nu va putea fi implementata pe perioada impunerii regimului de restrictie, care se va institui pana la finalizarea masurilor de remediere/decontaminare si finalizarea perioadei de monitorizare post remediere/decontaminare.

In calitate de locuitor al comunitatii locale dar si de persoana implicata in functiile de conducere ale Agentiei Pentru Protectia Mediului Timis, este important sa se inteleaga ca siguranta si sanatatea mediului inconjurator sunt esentiale pentru bunastarea comunitatii.

Versiunea de plan privind planificarea urbanistica pe un teren contaminat chimic cum este cel de la fosta fabrica SOLVENTUL din Timisoara, este o problema complexa si necesita o abordare atenta si specializata pentru a minimiza/ elimina riscurile pentru sanatatea publica si mediul inconjurator.

O abordare integrata si specializata este cruciala pentru a dezvolta un potential plan urbanistic zonal pe un teren contaminat chimic, implicarea unor experti in domeniu, precum inginerii si consultantii de mediu, fiind esentiala pentru a asigura o gestionare adecvata a riscurilor.

Consider ca este important ca situatia de la Solventul, sa fie supusa dezbaterii publice, aspect prevazut de altfel si in legislatia de mediu. Agentia Pentru Protectia Mediului Timis, isi doreste sa asigure transparenta, responsabilitatea si participarea cetatenilor in derularea procedurii de reglementare a acestui plan de dezvoltare urbanistica.

Comunicarea cu cetatenii, cu institutiile de specialitate, ONG uri, cu mass media, o vom face in mod transparent si permanent.

Decontaminarea solului, poate fi o sarcina dificila si complexa, in functie de gradul de poluare si de conditiile locale, cu efecte pe termen scurt, mediu si lung. Exista mai multe metode diferite care pot fi utilizate, iar alegerea metodei potrivite depinde de mai multi factori, inclusiv tipul de sol, nivelul de poluare si costurile implicate, alegerea metodei urmand a se justifica de catre specialisti atestati in cadrul procedurilor de emitere a actelor de reglementare conform legii.

Va asiguram, stimati cetateni, ca in activitatea desfasurata, Agentia pentru Protectia Mediului Timis aplica in procedurile de reglementare principiile care stau la baza legii protectiei mediului, dintre care, in mod deosebit amintim, principiul preventiei si precautiei in luarea deciziei, precum si cel al dezvoltarii durabile.”

(Agentia pentru Protectia Mediului Timis – Lavinia-Alina Caluseru, director executiv)

 

 

Comentarii

comentarii