Acasă Actualitate Aproape 1.000 de cazuri noi de COVID, în 24 de ore. Cei...

Aproape 1.000 de cazuri noi de COVID, în 24 de ore. Cei mai mulți morți din cauza coronavirusului de începutul pandemiei

DISTRIBUIȚI

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi alte 994 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore, acesta fiind celmai mare număr de cazuri zilnice de la conformarea epidemiei de COVID-19 în România. Bilanţul este de 39.133 de persoane infectate. De asemenea, 36 de persoane au decedat, numărul total ajungând la 2.074.

”Până astăzi, 21 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 39.133 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.586 au fost externate.  24.454 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 2.612 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 1.087 de pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere”, conform raportului transmis marţi.

Până astăzi, 2.074 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

”În intervalul 20.07.2020 (10:00) – 21.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 36 decese ( 26 bărbaţi şi 10 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Prahova, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 6 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. 35 dintre decese sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 994 noi cazuri de îmbolnăvire”, precizează Grupul de Comunicare Strategică.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 297 de pacienţi.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 984.396 de teste.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 729 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 196.600 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost constatată luni o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 5.243 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 117 în Franţa, 2.330 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 15 în Grecia, 2 în Cipru  şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 122 de cetăţeni români aflaţi în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 158 au fost declaraţi vindecaţi: 135 în Germania, 11 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Comentarii

comentarii