Acasă Actualitate Aproape 130.000 de doze de vaccin Moderna ajung vineri în țară. Peste...

Aproape 130.000 de doze de vaccin Moderna ajung vineri în țară. Peste 40.000 vor fi trimise la Timișoara

255
DISTRIBUIȚI

Vineri, 28 mai, 128.400 de doze de vaccin împotriva COVID-19 produs de Moderna ajung în România, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București. Din capitală, toate dozele vor ajunge în țară, în doar trei centre: câte 43.200 la Craiova și Timișoara și 42.000 la Constanța, în centrele regionale de depozitare.

Ca și până acum, transportul este asigurat de firma producătoare, dozele de vaccin fiind aduse în București pe cale terestră. Până în prezent, 1.110.000 de doze Moderna au fost recepționate, iar 648.769 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

„În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației”, transmit reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Comentarii

comentarii