Acasă Actualitate Aproape 200 de milioane de euro pentru construcția Institutului de Oncologie de...

Aproape 200 de milioane de euro pentru construcția Institutului de Oncologie de la Timișoara. Termen final, 2026

DISTRIBUIȚI

Joi, 30 martie, Florentina Radu, directoarea Direcției de Sănătate Publică Timiș și Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, au semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara, în prezența autorităților locale și județene și a ÎPS Ioan, mitropolitul Banatului.

Este vorba de un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, destinat dezvoltării infrastructurii spitalicești în ceea ce privește asistența medicală în domeniul patologiei oncologice din Banat.

Prin intermediul acestui proiect, parte a clădirii existente pe Calea Torontalului va fi demolată, urmând a fi construit și un corp nou de clădire.

Contractul în valoare de aproximativ 197 milioane de euro. Sectorul de îngrijiri medicale va avea 250 de paturi, iar ambulatoriu 26 cabinete medicale.

Prin implementarea acestui proiect, se preconizează a se rezolva importante nevoi în domeniul sănătății publice din zona de vest a țării, urmând a polariza cazurile dificile și a oferi pacienților cu patologii oncologice acces la cele mai actuale metode de tratament personalizat. Termenul de finalizare va fi 2026.

De asemenea, la Timișoara, s-a semnat și contractele de finanțare prin PNRR pentru Spitalul Municipal Lugoj și contractele de finanțare prin PNRR pentru maternitatea din Arad. Evenimentul a fost moderat de prof.univ.dr. Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean Timișoara.

 

Comentarii

comentarii