Acasă Actualitate Aproape 72% dintre elevii din Lugoj au obținut medii peste 5 la...

Aproape 72% dintre elevii din Lugoj au obținut medii peste 5 la Evaluarea Națională

DISTRIBUIȚI

Elevii lugojeni au obţinut în acest an rezultate bune la Evaluarea Naţională. Procentul de promovabilitate, în Lugoj, a fost de 71,76%. Cele mai bune rezultate au fost obținute de Școala Gimnazială Nr. 2, cu promovabilitate de 97,29%, și de Colegiul Național „Coriolan Brediceanu”, cu promovabilitate de 96,77%. La polul opus s-au situat Școala Gimnazială Nr. 1 (cu doar doi elevi prezenți la examen, din 19 înscriși, care au obținut medii sub 5) și Școala Gimnazială Nr. 12 Măguri (cu trei candidați absenți, din… trei înscriși la examen). Dintre cei 340 de candidați de clasa a VIII-a de la școlile din municipiu, înscriși la examen, doar 244 au obținut medii peste 5 (dintre aceștia, 23 au obținut medii peste 9, 38 de elevi au avut punctaje între 8 și 8,99, 64 de elevi între 7 și 7,99, 67 de elevi între 6 și 6,99, iar 52 de elevi între 5 și 5,99). Medii  sub 5 au avut 74 de candidați, iar 22 de elevi nu s-au prezentat la examen. Cele mai mari medii din Lugoj au fost obținute de: Andrada Mihaela Paraczki (de la Școala Gimnazială Nr. 2) – 9,96 (punctată cu 9,93 la limba română și cu 10 la matematică) și Denis Mihai Dinu (de la Școala Gimnazială „Eftimie Murgu”) – 9,87 (notat cu 9,75 la limba română și cu 10 la matematică).

 

 

Comentarii

comentarii