Acasă Economic Aproape jumătate dintre românii care au luat credite nu au comparat ofertele...

Aproape jumătate dintre românii care au luat credite nu au comparat ofertele băncilor

DISTRIBUIȚI

Conform Asociaţiei Române a Băncilor, aproape jumătate dintre persoanele care s-au împrumutat la bănci nu a făcut în prealabil nicio comparaţie între oferte înainte de a lua creditul, iar 41% dintre cei care au apelat la un produs financiar nu au citit în întregime contractele încheiate. 

Potrivit unui studiu privind nivelul de educaţie financiară al românilor, comandat de Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi realizat de compania GFK România, 57% dintre persoanele care au luat credite nu au efectuat nicio comparaţie înainte de a semna contractul, 8% din respondenţi au comparat cu încă o ofertă, restul evaluând mai multe oferte. "Este recomandabil ca utilizatorii de produse şi servicii bancare – clienţii băncilor – să citească în întregime contractul înainte de semnare şi să solicite lămuriri suplimentare, acolo unde se impun, în scopul clarificării termenilor, a impactului sau riscurilor pe care le presupune asumarea prevederilor înscrise în contracte", a declarat într-un comunicat Radu Graţian Gheţea, preşedintele Consiliului Director al ARB.

Chiar şi în situaţia contractării de credite, studiul arată că aproape jumătate din utilizatori nu au comparat nici măcar două oferte. Cu toate acestea, persoanele care au achiziţionat credite sunt mult mai înclinate decât restul să compare mai multe oferte. Studiul arată că produsele bancare cele mai utilizate şi/sau dorite de populaţie sunt cardurile de debit, creditele, conturile curente şi formele de economisire. La nivelul întregii populaţii, produsele bancare sunt destul de puţin cunoscute. Cele mai cunoscute sunt cardul de debit şi creditul bancar, dar chiar şi cu acestea sunt familiari doar aproximativ 4 din 10 români. Potrivit studiului, doar 52% din utilizatorii de carduri de debit şi 71% din utilizatorii de carduri de credit folosesc aceste produse pentru plăţi la comercianţi. Acest comportament este puternic influenţat de mărimea localităţii de reşedinţă. Cu cât localitatea este mai mare, cu atât sunt mai mulţi cei care plătesc la comercianţi cu cardul, de la 4 din 10 posesori de carduri de debit din mediul rural până la 8 din 10 din Bucureşti. Numărul comercianţilor care acceptă plăţi cu cardul este mai mare în localităţile cu un grad de urbanizare mai ridicat. Jumătate din respondenţi consideră că şcoala ar trebui să se ocupe de educaţia financiară a populaţiei, această instituţie fiind urmată de mass media şi bănci în topul percepţiilor populaţiei privind responsabilitatea instituţiilor cu privire la educarea financiar bancară. Studiul a fost realizat la nivel naţional pe un eşantion de 1.000 de respondenţi din rândul populaţiei adulte, populaţia bancarizată reprezentând 56%. Perioada de culegere a datelor a fost 8-23 iunie 2011.

Comentarii

comentarii