Acasă Actualitate Aproape o sută de amenzi pentru locuitorii Timișoarei care aruncă gunoiul în...

Aproape o sută de amenzi pentru locuitorii Timișoarei care aruncă gunoiul în locuri interzise. Dacă vedeți „gunoaie” sunați la 0256.968!

DISTRIBUIȚI

Aproape o sută de sancțiuni au aplicat polițiștii locali în ultimele zece zile celor care aruncă gunoiul aiurea.

În ultimele 10 zile au fost aplicate de polițiștii locali un număr de 91 de sancțiuni cu o valoare de peste 22.000 lei. Au fost constatate astfel de încălcări ale legislației în zone precum Calea Șagului, str. Sf. Ioan, Acad. Remus Răduleț, Gr. Alexandrescu, 16 Decembrie, Surorile Martir Caceu, Calea Aradului, dar și în stații ale mijloacelor de transport în comun din piețele Traian și 700. Pe lângă notificările înmânate proprietarilor și asociațiilor de locatari prin care aceștia erau informați cu privire la legislația care trebuie respectată în privința protecției mediului și cu privire la sancțiunile pe care le riscă în cazul nerespectării actelor normative, au fost identificate noi locații cu deșeuri atât de polițiștii locali aflați în teren cât și cu sprijinul cetățenilor, acestea fiind transmise către Biroul Salubrizare din cadrul Primăriei Timișoara în vederea luării măsurilor de igienizare.

Dacă aruncă gunoiul ilegal, pentru persoanele fizice sancțiunile sunt între 500 și 1000 lei, iar pentru persoanele juridice sunt între 1000 și 2500 lei. Cetățenii care observă persoane aruncând deșeuri sau rampe clandestine de gunoi pot sesiza aceste aspecte la la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112.

Comentarii

comentarii