Şapte curse aeriene care urmau să decoleze, miercuri, de pe Aeroportul Internaţional din Timişoara au înregistrat întârzieri de până la o oră, din cauza ceţii din zona aerogării.
Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Timişoara, Nicoleta Trifan, a declarat că din cauza ceţii dense, şapte curse care trebuiau să aterizeze, miercuri, până la ora 9.00, au înregistrat întârzieri cuprinse între zece minute şi o oră. Întrucât aceste curse trebuiau să decoleze apoi către alte destinaţii, la ora transmiterii acestei ştiri, deşi ceaţa s-a ridicat, şapte curse înregistrează întârzieri de circa o oră. Este vorba despre curse spre Dusseldorf, Roma, Stuttgart, Bergamo, Bari, Veneţia şi Ancona.