Acasă Eveniment Şapte poliţişti de frontieră timişeni, cercetaţi pentru neglijenţă

Şapte poliţişti de frontieră timişeni, cercetaţi pentru neglijenţă

DISTRIBUIȚI

Şapte poliţişti de frontieră din Timiş sunt cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu. Ei par a fi principalii vinovaţi, după ce o sârboaică a trecut, în urmă cu aproape două săptămâni, ca prin brânză, prin Vama Jimbolia. Femeia s-a ales cu dosar penal, după ce poliţiştii au descoperit în maşină aproape 11.000 de pachete cu ţigări. Ea a fost reţinută pe 18 iulie, pe o stradă din Jimbolia. În afara scaunului şoferului, în maşină nu puteai arunca nici măcar un ac.

A înghesuit aproape 11.000 de pachete de ţigări într-o maşină – VIDEO

Scoşi de la punctul de control

„Controlul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a scos la iveală mai multe nereguli în cazul de la Jimbolia. Şeful de sector de la Jimbolia , şeful de grupă şi 5 agenţi sunt cercetaţi prealabil pentru neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. După incident, şeful de grupă şi cei 5 agenţi au fost detaşaţi de la frontieră şi scoşi în zona verde, spaţiul de monitorizare a frontierei”, a declarat pentru ZIUA de Vest, Fabian Bădilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române. Femeia din Serbia, care putea câştiga peste 100.000 de lei din vânzarea tutunului de contrabandă, a devenit primul traficant de ţigări arestat preventiv în Timiş. În acel moment, poliţiştii îi acuzau pe frontierişti de neglijenţă. Aveau dreptate.
„Am avut informaţii precise. Era şi greu să treacă neobservată în trafic o astfel de maşină. Rămâne un mister cum a trecut graniţa, lucru pe care poliţia de frontieră trebuie să-l elucideze. Ea a declarat că a găsit ţigările pe câmp şi venea spre poliţie, pentru a le preda”, spunea, atunci, Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.

Comentarii

comentarii